12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Punctul de lucru pentru pașapoarte de la Pașcani rămâne închis. Lipsa de personal, principala cauză

Municipiul Pașcani rămâne în continuare fără un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte. Autoritățile județene au precizat că iau în calcul redeschiderea acestuia, dar deocamdată este criză de personal, dat fiind și contextul actual în care cetățenii au luat cu asalt sediile pentru eliberarea acestor documente.

Precizările au fost făcute de prefectul județului, Bogdan Petru Cojocaru, la solicitarea reporterilor BIT TV, după ce mai mulți cetățeni au trimis întrebări pe acest subiect pe adresa redacției.

La Iași și Piatra Neamț nu mai sunt locuri libere pentru următoarele câteva luni, la Suceava mai sunt doar trei locuri libere în martie, la Bacău, câteva în aprilie, iar în Botoșani programările au ajuns în luna mai.

La sediul din Iași pentru eficientizarea activității s-a decis mărirea programului de lucru până la ora 20:00, de luni până vineri și se ia în calcul ca instituția să fie deschisă și sâmbătă.

De precizat este faptul că numărul de programări online făcute în primele opt zile ale lunii martie a crescut cu peste 300% faţă de cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ministerul Afacerilor Interne anunţa că marţi termenul mediu, la nivel naţional, de eliberare a paşaportului simplu electronic a fost de 2 zile lucrătoare, dar că în unele judeţe precum Cluj, Constanţa, Timiş, Vaslui termenul a fost de circa 3 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererilor şi până la intrarea paşapoartelor simple electronice în gestiunea structurilor de paşapoarte, potrivit Mediafax. Conform MAI, cetăţenii se pot înscrie pe platforma de programare online şi în alte judeţe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.

Reamintim faptul că activitatea pentru primire cereri și eliberare pașapoarte a fost suspendată la Pașcani din toamna anului 2016.

Alte articole