11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Puncte fixe pentru recenzare în Târgu Frumos, Hârlău și Stolniceni-Prăjescu

Persoanele care nu au reușit să se autorecenzeze în prima etapă sau nu pot primi acasă vizita recenzorului au posibilitatea să meargă la unul dintre punctele fixe de recenzare amenajate în localitățile din județul Iași. Acestea au fost deschise acolo unde gradul de recenzare este scăzut, iar autoritățile speră că prin o astfel de modalitate, să vină în sprijinul oamenilor care nu au completat până acum chestionarul unic.

Printrele altele, puncte fixe au fost deschise în orașele Hârlău și Târgu Frumos și comuna Stolniceni Prăjescu , la sediiile Primăriilor, cu program de funcționare de luni până vineri, între orele 8-16.

Ele vor fi deschise până pe data de 17 iulie 2022.

Săptămâna trecută, gradul de recenzare în municipiul Pașcani și Târgu Frumos era de circa 72%, iar în Hârlău aproape de 50%.

Recensământul nu este o acţiune voluntară ci reglementată la nivel naţional şi European. Cei care refuză să răspundă, pot să fie amendaţi cu sume de până la 3.000 de lei.

Românii pot verifica dacă chestionarul de autorecenzare este validat prin solicitarea dovezii de autorecenzare, prin simplă introducere a CNP-ului pe site-ul dedicat.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL2021) este primul recensământ din România organizat integral în format digital.

Întregul proces al colectării datelor se desfăşoară cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei depline a informaţiilor. România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Alte articole