11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Propunere: Depozite de carte în sediile PNL și USR Pașcani

Un consilier pășcănean propune ca organizațiile politice locale PNL și USR să renunțe la sediile actuale în favoarea extinderii corpului Bibliotecii Municipale ”Leonard Gavriliu”. Propunerea vine în contextul în care instituția de cultură caută de mai bine de un an un spațiu în care să fie mutate cărțile rămase în depozit, o colecție de peste 80.000 de volume.

În emisiunea ”Pulsul Zilei” difuzată vineri, 16 aprilie, la Bit TV, consilierul local Sorin Olariu a avut o intervenție în care a propus ca sediile de partid deținute de cele două formațiuni politice să fie utilizate ca depozite de carte.

De asemenea, acesta a menționat că abordarea este una de interes public.

De menționat este și faptul că, în loc să pună la dispoziția Bibliotecii un depozit din subsolul Primăriei, edilul municipiului, Marius Pintilie, a propus conducerii unității să fie folosit vechiul sediu.

În continuare se caută soluții pentru amenajarea unui depozit, astfel încât iubitorii de carte să nu mai aștepte câteva zile pentru onorarea comenzii.

Alte articole