More

    Propunere de cimitir militar la Hîrlău. Un colonel în rezervă face apel public pentru ridicarea unui monument

    Array

    O inițiativă lăudabilă din partea unui colonel în retragere din localitate: printr-un apel public, Dumitru Miron propune înființarea unui cimitir militar sau a unui monument la Hîrlău pentru cinstirea memoriei soldaților Diviziei 13 de Infanterie Ploiești, care au murit departe de casă, fiind îngropați în gropi comune, în timpul primului război mondial, în timpul ce erau mobilizați în Moldova.
    Povestea tristă a Diviziei 13 este descrisă pe larg de un colonel în rezervă care a prezentat anul trecut și o lucrare despre jertfa de sânge și viață a acestei mari unități de români curajoși, care în 10 luni de război și-a pierdut în trei rânduri mai mult de jumătate din efectiv și cu toate acestea nu există în prezent niciun omagiu adus lor.
    După luptele din Ardeal, în noiembrie 1916, Divizia 13 Infanterie Ploiești, a fost trimisă în refacere și pentru instruire, în raionul Hârlău, Maxut, Deleni, trupele fiind dispuse într-o zonă amenajată rudimentar, cu bordeie de pământ și case ale localnicilor. Din cauza condițiilor materiale și medicale precare la începutul anului 1917, febra tifoidă și cea recurentă au secerat 689 de militari de toate gradele, care și-au pierdut viața, fiind îngropați în curțile spitalelor în gropi comune de 15 sau 25.

    Documente ale vremii din 1918 și 1924 confirmă existența acestor cimitire militare improprii și neamenajate, impuse de situațiile de urgență. Ideea de organiza la Hîrlău un cimitir al eroilor, unde să fie aduse osemintele militarilor din cimitirele existente și de a ridica un monument în cinstea lor, apare consemnată pentru prima dată în 1924, însă din păcate pentru cei aproape 900 de militari ai Diviziei 13, aceasta nu s-a materializat nici până astăzi, motiv pentru care Dumitru Miron cere sprijinul autorităților locale pentru ridicarea unui monument în cinstea lor.

    Deoarece la 28 iulie 2016 se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în război, apelul public al colonelului în rezervă, adresat primarului localității, consilierilor locali dar și tuturor cetățenilor, urmărește includerea în bugetul local de anul viitor a sumelor necesare proiectării și ridicării acestui monument pentru a cinsti jerfa celor care au murit sub jurământ militar, departe de casă.

    Aveți mai jos Apelul Public:

    ” Primăria orașului Hârlău, județul Iași, strada Mușatini nr.1
    APEL PUBLIC
    către domnul primar al orașului Hârlău, inginer (căpitan în retragere) Constantin Cernescu, doamnelor și domnilor consilieri din Consiliul Local Hârlău.
    Subsemnatul Miron Dumitru, colonel în retragere, domicilat în Hârlău, strada Alexandru cel Bun, nr.2, Bloc A4, Sc.B, Ap.4, fac un apel public la domniile voastre din următoarele considerente:
    • In 2016 se vor împlini la 28 iulie, 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial.
    • In urma înfrângerilor suferite în bătăliile din zona Sibiu, trecătorile munților Carpați și Câmpia Română, unitățile cu pierderi mari, printre care și Divizia 13 Infanterie Ploiești, după regrupare, este trimisă în refacere în raionul Hârlău, Maxut, Deleni unde se dislocă începând cu 21 decembrie.
    • Divizia este dispusă într-un raion amenajat sumar, cartiruirea trupei se face în bordeie de pământ, iar ofițerii din comandament în casele localnicilor.
    • Datorită lipsurilor materiale, a asigurării medicale precare, lipsei de igienă, la 14 ianuarie 1917 în cadrul Diviziei dar și localitaților de dislocare, de declară epidemia de febră tifoidă și febră recurentă. Aceasta va secera o treime din populația civilă (aproape 1250 la Hârlău) și 689 de militari de toate gradele la Hârlău. Militarii erau de la toate unitățile Diviziei 13 Infanterie Ploiești, majoritatea morți în cele 9 spitale de campanie și spitalul Pulcheria Ghica (spitalul zonal 44).
    • Militarii au fost înmormântați în curtea spitalului în gropi comune de 15 și 25 de decedați, în dâmbul de la nord de spital. Civilii în gropi comune în cimitirul Eternitatea creștin și evreiesc.
    • Intr-un document din 1918, trimis Mitropoliei Moldovei, aceste pierderi sunt confirmate de preotul paroh Gheorghe Maxim, care arată că locul este cimitir militar și la fiecare groapă comună s-a pus o cruce.
    • Intr-un document a prefecturii Botoșani din 1924 se confirmă existența acestor cimitire militare la Hârlău, Deleni și Maxut și solicitarea de organizare unui cimitir militar la Hârlău unde să fie aduse osemintele militarilor din cimitirile existente și zidirea unui monument. Din păcate proiectul a fost abandonat.
    Pentru cinstirea memoriei militarilor ce au murit departe de casă, sub jurământ militar, în timpul ce erau mobilizați și înregimentați se impune ridicarea unui monument sau măcar dezvelirea unei plăci comemorative pe locul unde sunt înmormântați.
    Reamintesc domnului primar și domnilor consilieri că am difuzat în cursul anului 2014, o lucrare prin care prezentam jertfa de sânge și viață a acestei mari unități care în 10 luni de război și-a pierdut în trei rânduri mai mult de jumătate de efectiv.
    Sper ca apelul meu să găsească înțelegere la domniile voastre și să aibă ca urmare includerea în bugetul pe anul 2016 a sumelor necesare proiectării și ridicării acestui monument.
    Am onoarea, și cu deosebit respect semnez acest apel astăzi 9 septembrie 2015, la Hârlău, Miron Dumitru
    Notă. Apelul se va trimite și în scris la primărie prin Poșta Română. Rog locuitorii orașului Hârlău să sprijine acest demers! ”

    Mai multe informații puteți găsi aici:
    https://hirlauledilitar.wordpress.com/2013/02/04/si-ei-sunt-ai-nostrii/

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Municipiul Pașcani și orașul Tg. Frumos din județul Iași, fruntașe la numărul de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate populației

    Municipiul Pașcani și orașul Tg. Frumos din județul Iași, fruntașe la numărul de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate populației. //

    Concurs pentru funcția de consilier debutant, la Miroslovești

    Administrația locală din comuna Miroslovești scoate la concurs o funcție publică vacantă în cadrul Compartimentului Financiar Contabil. Este vorba despre un post de consilier debutant, clasa I. //

    O stradă din Târgu Frumos, în plin proces de reabilitare | FOTO

    Într-o postare apărută pe pagina de facebook, primarul orașului Târgu Frumos, Ionel Vătămanu, anunță că au început lucrările pentru reabilitarea străzii Tudor Vladimirescu. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet