25.2 C
Paşcani
joi, iulie 7, 2022
Array

Proiectul noului Cod Fiscal: Guvernul lasă primăriile să crească anual impozitele şi taxele locale cu până la 50%

Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Impozitele şi taxele vor fi majorate cu până la 50% în funcţie de „condiţiile specifice zonei”, conform proiectului privind noul Cod Fiscal elaborat de Guvern.

Legislaţia actuală stabileşte că impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani prin hotărâre de guvern, în funcţie de rata inflaţiei calculată de la ultima indexare, iar administraţia locală poate majora suma de plată printr-o cotă adiţională, dar nu mai mult de 20% faţă de nivelul stabilit de Guvern.

Proiectul noului Cod Fiscal prevede însă că indexarea în funcţie de inflaţie o dată la trei ani va fi efectuată în viitor de către consiliile locale, nu de Guvern, şi că impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate, anual, cu „maximum 50%” faţă de nivelul stabilit, în funcţie de condiţiile specifice zonei.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin scrisoarea de intenţie, că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate „la latitudinea” autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial. Sursa Mediafax

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Pașcani otrăvește pământul cu gunoaiele de pe domeniul public

Primăria Pașcani continua sa transporte remorci cu gunoaie, in...

Angajări în domeniul medical, la Pașcani

Se fac noi angajări în domeniul medical în municipiul...

Modernizări la Școala Specială Pașcani. Proiect de peste 17 milioane de lei – FOTO

Școala Gimnazială Specială din municipiul Pașcani, din zona Vale,...

Începe realizarea noii strategii de dezvoltare a Pașcaniului

Au fost stabilite firmele care urmează să facă noua Strategie Integrată...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow