5.9 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Proiecte modificate pentru reabiltiarea Palatului Cantacuzino

Proiectele pentru obţinerea unei finanţări UE în vederea reabilitării Palatului Cantacuzino din Paşcani au fost modificate din nou. Legislativul păşcănean s-a întrunit astăzi în şedinţa extraordinară,  la convocarea primarului Dumitru Pantazi. În sala au fost prezenţi doar 15 din cei 19 consilieri locali. Ei au votat în unanimitate modificările solicitate de executiv în urma explicaţiilor administratorului public Gică Zanet. Mai exact ADR Nord Est a solicitat din nou actualizarea bugetelor şi a indicatorilor tehnici pentru o diferenţă de TVA de aproape 3000 de lei.
Contractul de finanţare ar urma să fie încheiat în luna octombrie, conform ultimilor precizări ale edilului şef.
Primăria Paşcani a fost înştiinţată că proiectul depus în vara anului 2016 este eligibil şi intră la finanţare.
Investiţia este estimată la 21,9 milioane de lei, adică cca 4,7 milioane de euro. Cofinanţarea de la bugetul local este de doar 2% dar ar putea creşte cu încă câteva procente pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.

Alte articole