More

    Proiect pentru tineri. ATOR atrage noi membri la Pașcani

    Array

    Eveniment important pentru tinerii filialei ATOR din Pașcani: sâmbătă voluntarii acestei asociații au organizat o activitate complexă pentru a atrage noi membri către activități utile comunității, dar și dezvoltării lor personale, bazate pe valori creștine. Peste 50 de tineri invitați au participat la Liturghie, au luat masa împreună cu voluntarii și au aflat mai multe despre această asociație, prin activități interactive și educative.

    Sâmbătă, în jur de 20 de voluntari de la ATOR Pașcani au organizat o serie de activități pentru cei peste 50 de tineri invitați, pentru a face cunoștință cu proiectele asociației. În jurul orelor 8.00 au participat cu toții la Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica ”Sfinții Voievozi” din Pașcani, după care au luat împreună micul dejun și la sfîrșitul activităților, prânzul, pregătite prin străduința și contribuția voluntarilor, la casa praznicară a bisericii.
    activ ator
    Proiectul a purtat denumirea ”Quo vadis, tinere?”, iar tema centrală a vizat rolul tinerilor în Bisercă. Cu această ocazie, cei prezenți au aflat mai multe despre activitatea voluntarilor de la ATOR Pașcani, descrisă de coordonatorul filialei, Preotul Dumitru Rusu și desfășurată pe parcursul anilor, pentru ca fiecare dintre invitați să își găsească propria motivație, pentru a deveni voluntar și în elocvența exemplelor.
    pr rusu ator
    Activitățile practice au fost organizate pe 2 sesiuni de discuții, coordonate de Maria Magdalena Grigoriu, preotul Dragoș Pavel și Ionuț Gândac, iar în cadrul celei dintâi, participanții au avut ocazia să se cunoască și să interacționeze prin jocuri de cunoaștere.
    jocuri ator
    Ce a de a doua sesiune a avut legătură directă cu tema proiectului, iar participanții, organizați pe grupe de vârstă, au purtat discuții pentru a aprofunda punerea în practică a învățăturilor exprimate în una din Pildele Mântuitorului, cea a Fiului risipitor, din care în special tinerii au foarte multe de învățat.

    Precizăm că voluntarii de la ATOR Pașcani au avut în perioada vacanței o activitate bogată, prin organizarea de tabere pentru copiii cu posibilități financiare reduse, dar și prin participarea lor directa la activitați similare de profil, iar acum își îndreaptă atenția către tinerii din localitate, pentru a atrage noi membri în astfel de activități. Echipa ATOR, completată de noii voluntari, urmează să se întâlnească luna viitoare pentru pregătirea unui proiect amplu zonal, ce se va desfășura în toamna anului viitor la Pașcani și va implica în jur de 400 de tineri.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Streinu-Cercel îți dă vestea cea mare: „Obligatorie până în 2023”!

    Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, duminică, după ce a fost vaccinat cu a doua doză împotriva COVID-19, că masca va rămâne obligatorie în continuare...

    Costul suplimentar lunar în 2021 cu un angajat plătit cu salariul minim pe țară este de 72 de lei.

    Companiile vor avea în 2021 un cost suplimentar lunar de 72 de lei pentru fiecare persoană plătită cu salariul minim brut pe țară, după...

    Cercetătorii au descoperit „veriga lipsă” care poate explica erele glaciare de pe Pământ. Paradoxal, e legată de topirea ghețarilor

    Mecanismele precise care au dus la apariția epocilor glaciare nu sunt pe deplin înțelese, dar oamenii de știință spun că au găsit acum o...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI