15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Proiect ERASMUS la Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din orașul Târgu Frumos

Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din orașul Târgu Frumos, județul Iași, anunță implementarea Proiectului Erasmus + „Duygusal Okul Terkine NOKTA koyuyoruz  ( Spot and Stop the Emotional School Dropout )”, Nr. Ref. 2020-1-TR01-KA229-093405_4

Proiectul a început în luna septembrie 2020 și se va încheia în luna iunie 2022, iar activitățile acestuia sunt susținute din finanțare europeană.

Scopul proiectului constă în schimbul de bune practici și dobândirea de competențe specifice în vederea reducerii abandonului școlar din motive emoționale.

Programul este unul complex și inovativ care presupune activități realizate cu următoarele școli partenere: Sehit Oguzhan Yasar Imam Hatip Ortaokulu (Turcia), Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” (România), Instituto Comprensivo Statale Bernalda (Italia), Santa Maria la Nueva y San Jose Artesano (Spania), Szkola Podstawowa nr.13 Kornela Makuszynskiego Starachowicach (Polonia), Agrupamento de Escolas Joao de Deus (Portugalia).

Obiectivele principale sunt:

  1. definirea conceptului de abandon școlar emoțional cu accent pe cele trei dimensiuni cauză – simptom – efect;
  2. crearea unei platfome internaționale pentru a disemina cât mai multe informații cu privire la fenomenul de abandon școlar din motive emoționale;
  3. minimalizarea abandonului școlar emoțional  în rândul elevilor;
  4. exersarea/dobândirea unor competențe de comunicare pentru realizarea unei culturi educative reciproce;
  5. împărtășirea de bune practici și abordări inovatoare pentru prevenirea/diminuarea fenomenului abandonului școlar emoțional;
  6. realizarea unor activități școlare atrăgătoare, dar și sprijinirea elevilor în identificarea valorilor europene comune cu accent pe descoperirea unor strategii eficiente în colaborare cu partenerii din proiect.

Ca finalități, proiectul își propune creșterea sentimentului de apartenență, identificarea elevilor cu școala ca fiind locul unde își pot exprima punctele de vedere și pot participa la luarea deciziilor, unde învață să înțeleagă despre importanța socializării și a sentimentelor celorlalți, punându-și în valoare abilitățile de comunicare în limba engleză și utilizare a  Web2Tools.

În ceea ce privește cadrele didactice, proiectul vizează formarea unei rețele de profesioniști care să fie capabilă să coordoneze  programe de prevenție și intervenție pentru asigurarea egalității de șanse tuturor copiilor și pentru eliminarea abandonului școlar pe fond emoțional.

Alte articole