17.9 C
Paşcani
marți, august 3, 2021
17.9 C
Paşcani
marți, august 3, 2021
Array

PROIECT: Copiii între 2 şi 18 ani vor fi consultaţi preventiv o dată pe an

Copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex, consultaţii ce vor avea loc la două, trei şi şase luni până la 2 ani, iar apoi anual, până la 18 ani, potrivit unui proiect MS şi CNAS.
Persoanele cu vârste de până la 18 ani vor fi supuse acestor consultaţii preventive periodice privind creşterea şi dezvoltarea, starea de nutriţie şi practicile nutriţionale, depistarea şi intervenţia în consecinţă pentru riscurile specifice grupei de vârstă/sex etc., potrivit unui proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pus în dezbatere publică pe site-ul CNAS.

Consultaţiile vor fi realizate la externarea din maternitate şi la o lună – la domiciliul copilului. Apoi, consultaţiile vor fi realizate la două, patru, şase, nouă, 12,15,18 şi 24 de luni, iar ulterior, până la 18 ani, vor fi făcute anual.

Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 2 ani, 3 ani, 4 ani şi 5 ani cuprinde, printre altele, evaluarea practicilor nutriţionale (anamneza nutriţională adresată părinţilor) şi consiliere pentru o alimentaţie sănătoasă şi comportament alimentar sănătos al întregii familii, profilaxia rahitismului numai în perioadele reci ale anului, evaluarea dentiţiei şi igiena orală, administrarea de fluor pentru profilaxia cariei dentare, evaluare şi consiliere pentru activitatea fizică, evaluare şi consiliere pentru dezvoltarea neuro-psiho-emoţională, identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului prin aplicarea unui chestionar care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist. Pentru un scor care indică un risc mediu şi sever se recomandă trimiterea către medicul de psihiatrie pediatrică.Continuare pe Mediafax

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
nori împrăștiați
17.9 ° C
18.3 °
16.2 °
88 %
2.2kmh
30 %
mar
26 °
mie
28 °
joi
34 °
vin
27 °
sâm
26 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI