13.5 C
Paşcani
luni, septembrie 26, 2022
Array

Programul instituțiilor de minivacanţa de 1 Decembrie

- Advertisement -

Zile libere pentru bugetari, elevi, Oficiul Poştal. Astfel ei vor avea weekend prelungit şi se vor întoarce la muncă miercuri, pe 2 decembrie. Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, care se sărbătoresc anual în 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie, sunt zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, după cum stabileşte Codul muncii.

Veste bună pentru sute de mii de bugetari, elevi şi angajaţi din sistemul de învăţământ şi de la Oficul Poştal. Aceştia, în intervalul 28 noiembrie – 1 decembrie 2015, vor avea parte de o minivacanţă!

De precizat că, şcolarii se pregătesc pentru tezele anunţate la final de semestru, iar cei din clasa a VIII-a, a XI-a şi a XII-a se pot pregăti de simulări, după această perioadă.

Conducerea R.A.G.C.L. Paşcani anunţă că luni, 30 noiembrie şi marţi, 1 Decembrie, orarul autobuzelor va fi cel de duminică, pentru toate traseele.

Şi unităţile Poştei Române din întreaga ţară vor fi închise luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. Reprezentanţii Poştei Române precizează că sâmbătă, 28 noiembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă, iar duminică, 29 noiembrie, vor fi închise. Unităţile Poştei Române din întreagă ţară vor fi închise luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, motiv pentru care trimiterile poştale prezentate în zilele de 27 şi 28 noiembrie este posibil să înregistreze timpi mari de circulaţie.

Minivacanţa vor avea şi cei de la Finanţele Publice Locale, Primării şi instituţiile din subordine, Ambulatoriu din cadrul Spitalului Municipal şi băncile.

Magazinele si supermarketurile au program normal.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow