More

    Programul calculatoare ieftine pentru elevi, va fi reluat

    Array

    copil-calculator-euro-200

    Elevii care provin din familii cu venituri modeste isi pot pregati dosarele pentru achizitionarea unui calculator, deoarece se reia Programul Euro 200. Acestea se depun la secretariatul scolii in care studiaza, iar principala conditie pentru ca tinerii sa poata beneficia de 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator, este ca venitul minim brut sa nu depaseasca 150 de lei pe membru de familie. Acest ajutor se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

    Pentru obţinerea ajutorului aferent achiziţionării unui calculator, beneficiarii întocmesc o cerere pe care o depun până la data de 20 aprilie la unitatea de învăţământ la care este înscris elevul. Cererea va fi completată de un părinte, tutore sau curator, după caz, fiind însoţită de următoarele documente: copie certificate de nastere copil sau buletin; copii buletine parinti; copii certificate de nastere ale fratilor; adeverinta de elev de la alte scoli cu specificatia ca nu a depus dosar pentru EURO 200 – daca este cazul; adeverinta de venit cu salariul brut pentru luna februarie a.c., tata, mama, sa nu depaseasca suma de 150 lei pe membru de familie sau cupon de pensie pentru luna februarie; declaratie Notariat daca nu lucreaza membrii familiei si cu specificatia ca dispune de restul banilor pentru achizitionarea calculatorului; adeverinta Primariei ca nu are pamant; adeverinta Trezorerie ca nu este privatizat; copii dupa actele care dovedesc bunurile familiei – masina, apartament; ancheta sociala primarie si declaratie pe propria raspundere ca nu a beneficiat de EURO 200 si alta data.

    Desi in ani trecuti sute de cereri erau depuse la secretariat, imediat de la startul campaniei, acum, fiind ca 90 % dintr-o clasa de 30 de elevi au calculatorul acasa si acces la internet, sunt din ce in ce mai putine dosare depuse.

    De exemplu, pe elevii din clasa a VI a A de la Liceul Economic „Nicolae Iorga” din Pascani i-am gasit la ora de informatica, cea mai indragita de ei. Astazi, 26 martie, profesorul de specialitate ii invata cum sa trimita un e-mail. Acestia spun ca acasa, calculatorul il utilizeaza pentru a se juca, dar si in scop educativ. ziarulorizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Un ospătar ajuns habotnic PNL pe Facebook a fost pus director la Apele Române. Caz de anii ’50: întâi funcția, apoi trimis la școală

    * Incredibil: Andrei Rîznic n-are studii pentru a fi director, dar s-a înscris în anul I la Hidro, ca pe vremuri, când partidul întâi...

    De ce merită să votezi în 6 decembrie candidații PMP (P)

    De ce merită să votezi în 6 decembrie candidații PMP? Întrucât Mișcarea Populară luptă pentru România decentă pe care o dorești și tu:  PMP susține...

    Sorin Iacoban, PRO România Iași: Momentul adevărului (P)

    Am fost zilele acestea prin județ, printre ieșenii de rând, să le aflu lipsurile și cum văd ei lucrurile. Am stat de vorbă cu...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI