Vremea se va menține caldă în perioada minivacanței de Rusalii, temperaturile fiind mult mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, dar vor exista și intervale de timp cu instabilitate atmosferică, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Oana Păduraru, meteorolog de serviciu Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„De Ziua Internațională a Copilului, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 și 32 de grade Celsius, însă instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere în a doua parte a zilei și la începutul nopții prin înnorări temporare accentuate și intervale de timp în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă ale vântului, chiar cu aspect de vijelie în zona montană, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Transilvaniei și a Moldovei, dar pe arii restrânse și în celelalte regiuni. Izolat, în special în zona Carpaților Meridionali și de Curbură așteptăm cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și căderi de grindină. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni și 20 de grade pe Litoral”, a afirmat Păduraru.

Continuarea pe DIGI 24

Slider
loading...