6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Prognoza meteo. Ce se anunţă în prima zi de iarnă. Unde ninge şi când se încălzeşte

Vreme însorită, dar rece anunţă meteorologii în prima zi de iarnă. Sunt aşteptate temperaturi scăzute în nord şi în centrul ţării, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. De joi, temperaturile vor fi în creştere şi revin ploile.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), miercuri, 1 decembrie, la orele dimineţii vremea va fi rece în toată ţara, iar la amiază valorile termice se vor menţine scăzute în nord şi în centru, precum şi la munte, însă vor fi în creştere faţă de ziua precedentă în restul zonelor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime în general între -4 şi 4 grade.

Cerul va fi mai mult noros în Maramureş şi Transilvania, iar la începutul zilei şi în zona deluroasă din Crişana şi Banat unde local vor fi precipitaţii slabe, mixte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, dar probabilitate redusă de ploaie. La munte, la altitudini mari, vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 80…100 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala local şi temporar şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de până la 50…55 km/h. Izolat se va forma ceaţă.

 

Se încălzeşte, de joi  

Joi, valorile termice vor continua să crească în toată ţara, vremea devenind mult mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii decembrie. În regiunile din vest şi nord-vest, cerul se va înnora, iar aria ploilor -local moderate cantitativ va fi în extindere, în special din orele serii. În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi izolat condiţii de polei, iar în a doua parte a nopţii, la altitudini mari în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni va ninge.    În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea izolat se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte şi pe spaţii restrânse, cu viteze mai mici şi în regiunile vestice şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar cele minime între -3 şi 8 grade.

Şi în Capitală, vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei, cu o maximă de 12…13 grade şi o minimă de 1…2 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă, anunţă meteorologii.

Sursa Adevarul

Alte articole