3.6 C
Paşcani
joi, decembrie 9, 2021

Prognoza ANM pentru luna octombrie. Se pot înregistra şi temperaturi de 38 de grade Celsius

Ne vom bucura de zile însorite în luna octombrie, deşi temperaturile medii lunare vor fi mai mici cu 5 – 7 grade Celsius decât în septembrie, iar nopţile vor deveni tot mai reci, potrivit prognozei pentru lubna octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 


Uneori, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” ce depăşesc 35 – 38 de grade Celsius chiar şi în luna octombrie, susţin meteorologii.

„Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie”, precizează specialiştii ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie multianuală a lunii octombrie are valori cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius în zonele de câmpie şi deal din Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana, Dobrogea şi pe areale mai restrânse din Moldova. Pe litoral, în Delta Dunării şi, izolat, în sud-vestul ţării, mediile depăşesc 12 grade Celsius. Valori între 8 şi 10 grade Celsius sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1.500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius. În zona montană înaltă (peste 1.500 de metri) aceste valori coboară până la 2 – 4 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub zero grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade Celsius şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (judeţul Ialomiţa).

Potrivit ANM, maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 grade, înregistrată pe 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi. În aceeaşi zi s-a înregistrat şi temperatura maximă absolută a staţiei meteorologice Bucureşti-Băneasa, 35,2 grade Celsius.

„Este de menţionat că în luna octombrie 1952, temperatura maximă absolută a fost depăşită la 52 de staţii meteorologice, în 2 octombrie, majoritatea valorilor fiind mai mari de 30 de grade Celsius”, spun meteorologii.

Alte exemple de ani în care în luna octombrie a fost depăşită temperatura maximă absolută la un număr mare de staţii, sunt: 2012 (la 51 staţii meteo, majoritatea fiind înregistrate în ziua de 1 octombrie), 1993 (la 32 de staţii meteo, în perioada 13 – 17 octombrie), 1991 (la 33 de staţii meteo, în ziua de 1 octombrie).

În topul anilor cu cele mai calde luni octombrie la nivelul României se regăsesc 1984, 1966, 2001, 2012, 2018, 2019 şi 2020.

Tot în această lună, invaziile de aer arctic produc adesea răciri bruşte şi intense ale vremii, temperatura minimă coborând chiar şi sub -15 grade Celsius. Temperatura minimă absolută din octombrie în România este -21,3 grade Celsius şi a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 27 octombrie 1988.

Prognoza meteo pentru luna octombrie

Potrivit estimărilor meteorologice emise pentru intervalul 4 octombrie – 1 noiembrie 2021 de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, uşor mai coborâte în zonele estice, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi, în general, apropiate de cele normale, cu un uşor deficit în sud-vestul ţării sau excedent în jumătatea nord-vestică a ţării.

Astfel, în săptămâna 4 – 11 octombrie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte în extremitatea de est a ţării, iar regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nord-vestică a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. În rest va fi în general apropiat de regimul normal pentru acest interval.

În perioada 11 – 18 octombrie 2021, estimările arată o temperatură medie a aerului la valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României şi cantităţi de precipitaţii, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 18 – 25 octombrie 2021, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui uşor deficit local în sud-vestul ţării.

În ultima săptămână de prognoză, 25 octombrie – 1 noiembrie 2021, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile României, arată ANM.

Articolul integral pe DIGI 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Construcția Spitalului Regional de Urgență Iași intră în linie dreaptă (P)

Finalizarea licitației de proiectare a fost doar primul pas în direcția construcției primului spital regional de după...

Deputatul Vasile Toma: Comitet interministerial pentru A7 si A8

Am organizat, impreuna cu colegii parlamentari social-democrați din Iasi, intalnirea solicitată de societatea civilă ieseana, cu presedintele...

Benzina si motorina mai scumpe de la 1 ianuarie

Benzina si motorina se vor scumpi, de la 1 ianuarie, dupa ce Guvernul a majorat nivelul accizelor...

Vinul fiert, cea mai populară băutură a iernii. Reţeta delicioasă recomandată de Radu Anton Roman

Băut în cantităţi moderate, vinul roşu se transformă în leac natural. Cercetătorii europeni au descoperit că persoanele...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI