More

    Profesor din Israel impresionat de tinerii din Târgu Frumos

    Array

    Pe data de 23 mai 2016, Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos a fost vizitat de profesorul universitar Eliezer Yariv, din Israel. Profesorul participă la un schimb de experienţă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, fiind interesat de bunele practici de educaţie nonformală aplicate în cadrul proiectelor ce vizează tinerii cu oportunităţi reduse. Tîrgu Frumos este cunoscut pentru activitatea intensă în domeniul educaţiei nonformale, astfel că reprezentaţii universităţii au contactat Liceul Special „Trinitas” pentru a pregăti o sesiune de observaţie şi monitorizare a lucrului cu elevii cu tulburări comportamentale şi asociate. În cadrul liceului, profesorul a fost impresionat de parteneriatul dintre şcoală şi ONG, cele mai multe proiecte nonformale fiind rezultatul cooperării între două sectoare.

    Însoţit de Larisa Zugravu, voluntar activ în Asociaţia ASIRYS şi profesor de limba engleză la Liceul „Trinitas”, delegaţia internaţională a decis să cunoască voluntarii şi să descopere Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos. După această întâlnire, profesorul israelian s-a declarat încântat de activităţile, implicarea şi energia voluntarilor şi a decis să faciliteze un parteneriat între universitatea sa şi asociaţie, în vederea unor schimburi internaţionale. Doamna conf. univ. dr. Simona Butnaru a adresat invitaţia voluntarilor de a vorbi studenţilor despre experienţele lor de voluntariat la unul din cursurile dumneaei, din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.

    Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos a fost dezvoltat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. În decursul unui an, centrul de voluntariat a implicat peste 6000 de persoane şi a facilitat organizarea a 370 de evenimente, de la acţiuni de curăţare a cimitirului evreiesc, de plantare de pomi, până la activităţi culturale şi sociale cu tineri cu deficienţe ori campanii umanitare. Deşi proiectul s-a încheiat la finalul lunii aprilie, centrul continuă să sprijine dezvoltarea comunităţii, în acest moment activând 30 de voluntari, zilnic fiind organizate întâlniri şi activităţi de voluntariat.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primarul Pascaniului nu mai are timp de Facebook. Trimiteti mesajele pe pagina Primariei, cu numele si adresele reale.

    Mesaj important pentru pascanenii care obisnuiesc sa foloseasca retelele de socializare pentru a semnala diverse probleme, autoritatilor locale. Daca aveti mesaje sau intrebari pentru...

    Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar a fost amanata. Se asteapta un raport devastator

    Pascanenii care mai au inca probleme nerezolvate privind obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cuvenite sau detinute, mai au de asteptat. Sedinta Comisiei Locale...

    Alte 2.520 de doze au fost distribuite către 15 centre de vaccinare. 126 de doze la Târgu Frumos și 84 la Hârlău

    Cu suportul și protecția echipajelor de jandarmi, astăzi s-a organizat transportul și distribuirea de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași către centrele de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI