15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Profesoara pe care elevii o caută şi în weekend: îi învaţă să creeze roboţi şi lumi virtuale

Emilia-Felicia Coşniţă, profesoară de informatică şi TIC, a reuşit să-şi fascineze elevii cu metodele inedite de predare. Se foloseşte de jocuri video pentru a-i învăţa să scrie coduri de programare şi să creeze lumi virtuale, iar copiii se distrează atât de bine încât vor să facă ore chiar şi duminica.

Emilia-Felicia Coşniţă (46 de ani), profesoară de informatică şi TIC la Liceul Teoretic „Miron Costin“ din Paşcani, este unul dintre cei mai buni profesori metodişti de informatică din România. Cu o vechime de peste 20 de ani în învăţământ, este membră a Corpului Naţional al Experţilor în Management Educaţional din România şi al Centrului de Excelenţă de la Paşcani, iar din 2019 coordonează şi cercul naţional de informatică „Programare cu răbdare“ din localitate. A moştenit pasiunea pentru ştiinţele exacte de la mama ei, care a fost profesoară de matematică şi care a învăţat-o să fie riguroasă şi organizată. „Ştiam deja să fac planificări, planuri de lecţii şi cum să-mi structurez orele. Am venit în învăţământ pregătită cu nişte informaţii pe care le ştiam de când eram copil“, spune Emilia Coşniţă. Unul dintre obiectivele ei a fost să demonteze mitul conform căruia profesorii de informatică sunt printre cei mai rigizi dascăli din sistemul de învăţământ. „Este exact invers. Profesorii de informatică sunt printre cei mai flexibili. Dacă la limba română, de pildă, materia este în fiecare an cam la fel, cum este cazul şi la matematică, la informatică apare în fiecare an un limbaj de programare nou. Tot timpul mai învăţăm câte ceva. Ştiu că trebuie să mă updatez permanent, astfel încât dacă un elev mă întreabă ceva despre un soft, să ştiu despre ce este vorba.“

Continuarea pe Adevarul

Alte articole