18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Probleme cu noul program de la centrul de vaccinare

Noul program al centrului de vaccinare impotriva COVID 19 din municipiul Pascani ii pune in incurcatura pe oamenii de la sate care vor sa se imunizeze. Multi dintre cei care vin din comunele din preajma orasului nu reusesc sa se incadreze in intervalul 15-19, atunci cand este deschis centrul, din cauza lipsei mijoacelor de transport cu care sa se intoarca acasa. Cu speranta ca vor intra primii la vaccinare si vor prinde ultimul autobuz spre domiciliu, cetatenii vin si cu cateva ore mai devreme, inainte de deschiderea centrului si asteapta in soare sau ploaie, in fata salii de sport.

Discutii despre aceasta modificare de program au avut loc si in cadrul sedintei de Consiliu Local, de la Primarie, de miercuri, 30 iunie. Primarul municipiului, Marius Pintilie, spune ca s-a ales acest interval orar deoarece medicii lucreaza in prima parte a zilei, iar abia apoi pot merge si la centru. Un alt argument ar fi in favoarea angajatilor , care dupa amiaza termina programul de munca.

Consiliera, Gabriela Nedelcu, a atras atentia ca pentru pensionari, acest program nu este in regula. Asta deoarece, fiind in plina vara, ei sunt nevoiti sa vina la centru chiar in momentul zilei cand temperaturile ating pragul de canicula.

Cei care vor sa se imunizeze si nu se pot incadra in programul centrului, pot apela fie la medicii de familie care sunt implicati in campania de vaccinare, fie pot astepta caravanele mobile, atunci cand vor mai fi organizate.

De precizat este faptul ca schimbarile in cadrul centrului din Pascani, respectiv, suspendarea unui flux si modificarea programului la patru ore, intre 15-19, a celuilalt, au inceput de luni, 28 iunie.

Directia de Sanatate Publica Iasi spune ca centrele au avut posibilitatea sa isi stabileasca fiecare programul.

Modificarile au fost cerute de la nivel national, din cauza numarului scazut de persoane care vin sa se imunizeze cat si pentru a crea posibilitatea cadrelor medicale de a forma echipe mobile. La Pascani, nu se stie deocamdata daca se va forma o echipa mobila si mai ales, cand anume.

Alte articole