13.7 C
Paşcani
marți, octombrie 19, 2021
Array

Prins în timp ce fura combustibil

Prins în timp ce fura combustibil

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să sustragă combustibil dintr-un autoturism. Pășcăneanul nu se află la prima abatere, astfel, fiind anunțată Poliția. S-a întocmit un dosar penal pentru furt, iar cercetările cotinuă în acest caz, la final lunându-se măsurile ce se impun.

Cu dosar penal s-a ales un bărbat care lucrează la o firmă din Municipiul Pașcani. Iertat o dată, cel care l-a prins în fapt a doua oară a anunțat poliția.

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Paşcani au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei societăţi comerciale despre faptul că în cursul aceleeași zile, un bărbat de 44 de ani, a fost surprins în timp ce încerca să sustragă combustibil dintr-un autoturism ce aparţine societăţii. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.” au precizat într-un comunicat de presă, reprezentanții IPJ Iași.

De asemenea, reprezentanții societății au sesizat că la data de 1 aprilie a.c., bărbatul, angajat al societăţii respective, ar fi sustras o altă cantitate de combustibil din autoutilitara pe care o conducea.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Surpriză! Când apare noul film din seria “Singur acasă” și cine joacă în el. Trailerul a fost lansat deja

Un nou film din seria “Singur acasă” va fi lansat pe 12 noiembrie 2021. Acesta se va...

Amenzi mari pentru șoferii care parchează pe trotuar. Proiect legislativ adoptat Senat

Șoferii din România care nu sunt atenți în momentul în care își parchează mașinile pe spațiile pietonale...

Creșă mică în spatele RAGCL. Legislativul local, convocat din nou

Legislativul pășcănean este convocat în ședință de îndată pentru a hotărî amplasamentul noii creșe din municipiu. Ședința...

România va avea o „bursă a lemnului” în 2022

Asociaţia Forestierilor din România – ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au încheiat un memorandum de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI