20.5 C
Paşcani
luni, august 15, 2022
Array

Primele simulări la BAC şi Evaluarea Naţională. Vezi care au fost subiectele

Mii de elevii au intrat astăzi în febra simulărilor. Subiectele la prima probă scrisă, la limba şi literatura română au fost uşoare pentru liceeni, însă cele pentru Evaluarea Naţională au avut un grad de dificultate ridicat faţă de ultimii ani.

Mii de elevi din Paşcani, Târgu Frumos, Hîrlău şi comunele învecinate au simulat astăzi experienţa unui examen. Încă de dimineaţă, adolescenţii au intrat în sălile monitorizate video pe baza unui act de identitate, iar la ora 9.00 au primit subiectele elaborate la nivel judeţean.

Pentru elevii claselor a VIII a prima simulare a examenului de Evaluare Naţională a avut un grad ridicat de dificultate. Dacă în ceilalţi ani adolescenţii recapitulau cunoştinţele acumulate în gimnaziu, de această dată subiectele au impus o aprofundare a materiei, mai ales la subiectul I punctul A. De exemplu la subiectul I A adolescenţii au avut de explicat modul de formare al cuvintelor „meu” şi „primăvară”.

O altă noutate a fost la punctul B de la subiectul I. Aici elevii au avut de realizat o compunere argumentativă, însă nu au mai fost limitaţi de un număr maxim de rânduri ca în subiectele trecute ci trebuiau să folosească minim 150 cuvinte.

La simularea Examenului de Bacalaureat subiectele la limba şi literatură română au fost diferite în funcţie de profil, însă cu un nivel scăzut de dificultate. La primul subiect tinerii au pornit de la noţiuni ştiute încă din gimnaziu cum ar fi antonimele sau rolul ghilimelelor până la noţiuni mai complexe şi texte argumentative.

La subiectul al doilea adolescenţii au avut de realizat un eseu cu titlul „Rolul toleranţei în societatea contemporană”, iar cei care au demonstrat că ştiu seminificatia cuvântului toleranţă au toate şansele să obţină punctaj mare.

La ultimul subiect, cel mai amplu, elevii claselor a XII a au avut de ales între simbolism şi modernism. La acest subiect tinerii au putut alege o operă studiată chiar în acest semestru.

La ieşirea din săli şi adolescenţii s-au arătat optimişti. Tinerii spun că a fost mai uşor decât se aşteptau, chiar dacă nu s-au pregătit foarte mult şi speră la o notă de trecere.

Menţionăm că la nivelul judeţului Iaşi au fost prezenţi la simulare 7.784 elevii de clasa a VIII a, reprezentând 95% din numărul total şi 5.354 liceeni.

Mâine va avea loc simularea la matematică pentru elevii din gimnaziu, respectiv proba obligatorie a profilului la liceu, iar vineri o materie la alegere în funcţie de profil.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow