More

    Primarul Pantazi: Pascaniul este pe drumul cel bun!

    Municipiul Paşcani se afla într-o perioadă extrem de importantă, fără precedent din punct de vedere al investiţiilor publice. Dacă în anul 2011 era în aşteptare o singură investiţie, realizată în anii 2014 – 2015, acum, administraţia locală ale 9 proiecte din fonduri europene şi guvernamentale aflate din diferite etape de implementare, în valoare totală de peste 74,5 milioane de lei, care trebuie realizate în următorii ani de zile.
    La acestea se adaugă alte 5 proiecte care urmează să fie depuse la finanţare în valoare de cca 48 milioane de euro dar şi proiectul ApaVital în valoare de cca 25 milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din oraş şi cele cinci suburbii.

    Pentru realizarea lor, municipalitatea trebuie să asigure cofinantarea lor de la bugetul local precum şi fluxul necesar de bani, proceduri administrative şi documente. O altă problemă este ca în următorii ani de zile Pascaniul va arăta ca un şantier. În aproape toate cartiere şi suburbiile vor fi făcute lucrări de excavate pentru schimbarea sau extinderea reţelelor de apă şi canalizare apoi trebuie refăcuta infrastructura.
    Privitor la aceste probleme edilul municipiului a postat un mesaj pe Facebook. Dumitru Pantazi a explicat că va candida pentru un nou mandat cu scopul de a duce la bun sfârşit proiectele începute.

    „Candidez pentru un nou mandat de primar cu scopul a duce la bun sfârşit proiectele de investiţii aflate în diferite etape de implementare şi lucru. Oricine va conduce Primăria municipiului Paşcani în următorii 4 ani de zile, va avea aceleaşi priorităţi: asigurarea cofinanţărilor asumate, a fluxului financiar şi a tuturor demersurilor administrative necesare realizării investiţiilor, cu respectarea prevederilor legale, realizarea şi depunerea documentaţiilor în termenele stabilite.
    Este nevoie de continuitate, maximă seriozitate şi experienţă!
    Nu este momentul pentru a face experimente politice, cu oameni lipsiţi de experienţă administrativă, care nu au gestionat lucrări din fonduri europene sau care au încercat să blocheze investiţiile pentru a câştiga electoral. Nu ne putem permite să pierdem timpul, şi chiar finanţările, până când alţii se obişnuiesc şi învaţă ce trebuie să facă!
    Pașcaniul a mai trecut printr-o criză majoră din astfel de cauze. După 4 ani de administraţie liberală, în perioada 2008 -2012, municipiul a rămas cu datorii uriaşe şi cheltuieli cercetate de procurori. Eu şi echipa cu care am venit la Primărie am redresat în scurt timp bugetul local, şi de atunci banii dumneavoastră au fost cheltuiţi cu grijă. Am preluat “Planul Integrat de Dezvoltare Urbană”, proiect cu mari probleme, şi am sigurat implementarea lui.
    Am susținut programul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în suburbiile municipiului și pentru reabilitarea celor din oraș. Lucrările vor începe imediat, din fonduri europene, peste 25 milioane euro. Alții au pus în pericol aceste investiții, din motive electorale!
    Așadar, am experienţa necesară pentru a garanta că proiectele de investiţii, iniţiate de mine, vor fi realizate. Nu sunt promisiuni electorale! Sunt investiţii certe, unele începute deja, altele sunt în diferite etape administrative!”

    În acelaşi mesaj primarul Dumitru Pantazi a precizat că în ultimii ai au fost făcute investii importante în municipiul Paşcani, mai ales în infrastructura, extinderea reţelelor de gaz şi modernizarea iluminatului public şi că au fost făcute eforturi importante pentru susţinerea programelor de asistenţă socială, pentru asigurarea funcţionarii serviciilor publice şi pentru gestionarea problemelor apărute.

    „Vă mulţumesc că ne-aţi susţinut în derularea proiectelor importante pentru modernizarea localităţii noastre! Am venit în întâmpinarea așteptărilor dumneavoastră, în măsura banilor din bugetul local și a altor surse de finanțare.
    Prioritatea mea a fost modernizarea infrastructurii rutiere. Acum Pașcaniul arată mult mai bine din acest punct de vedere! Am investit în reţele de gaze naturale şi electricitate, am introdus sistemul de internet Wi-Fi gratuit în zonele frecventate de tineri în oraş, am continuat programele de gratuităţi şi facilităţi pentru pensionari şi persoane defavorizate social şi am acordat burse de studii şi merit elevilor cu performanţe şcolare. Am asigurat funcţionarea serviciilor publice şi am gestionat situaţiile de criză apărute în ultimii ani de zile!
    Am implementat proiecte cu finanţare europeană de peste 23 milioane lei şi semnat contracte de investiţii cu finanţare europeană în valoare de peste 44 milioane lei (aproape 10 milioane euro).
    La aceste fonduri europene s-au adăugat fonduri din bugetul local în valoare de 17 milioane lei (3,5 milioane euro) şi surse guvernamentale în valoare de peste 7 milioane lei (1,4 milioane euro). Pașcaniul este pe drumul cel bun! Continuăm împreună!”

    loading...

    Ce părere ai?

    Related Articles

    FOTO: Volkswagen ars la Ruginoasa, din cauza unor scântei

    Un Volkswagen a ars, luni, în Ruginoasa, județul Iași, din cauza unor scântei. Incendiul a izbuncit la un Volkswagen Sharan în Ruginoasa. „Se efectuau lucrări de...

    Aplicația care îți arată cu precizie cât timp mai ai de trăit

    O nouă aplicație prezice speranța de viață, dar și care este riscul să faci un infarct sau un atac cerebral în următorii 10 ani. Aplicația,...

    Furnizarea apei este întreruptă în localitățile Sodomeni și Boșteni

    În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă de distribuție, APAVITAL se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă, în...