Primarul comunei Ruginoasa, Ionel Moraru este condamnat la trei ani inchisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică timp de 10 ani. Mai mult, instanța a stabilit un termen de incercare de 6 ani pe durata caruia inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
-sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Iaşi la solicitarile acestuia;
-sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
-sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
-sa comunice informatii de natura a-i putea fi controlate mijloacele de existenta.
Mai mult, inculpatul e bun de plată. El trebuie să plătească suma de 226.841,30 lei reprezentând despăgubiri materiale.
Solutia pe scurt: D. 1015/866/2015 HOTĂRĂŞTE:
Condamnă inculpatul Moraru Ionel, la pedepsele de :
– 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev de art.253 ind.1 al.1 Cod pen din 1969 şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică timp de 10 ani,
– 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art 13 ind 2 din Legea 78/2000,
– 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art 13 ind 2 din Legea 78/2000,
– 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată prev de art.253 ind.1 al.1 Cod pen din 1969, cu aplic.art.41 al.2 Cod pen din 1969 şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică timp de 10 ani,
– 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev de art.253 ind.1 al.1 Cod pen din 1969 şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică timp de 10 ani,
– 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prev de art 13 ind 2 din Legea 78/2000 cu aplic. art.42 al.1 al 1 Cod pen din 1969, toate cu aplic art 33 al. 1 Cod pen din 1969, art.396 al.10 Cod pr.pen şi art. 5 al.1 Cod pen, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de conflict de interese prev.de art.301 al. 1 Cod pen, abuz în serviciu prev.de art.13 ind.2 din Legea 78/2000 rap.la art.297 al.1 Cod pen, abuz în serviciu prev.de art.13 ind.2 din Legea 78/2000 rap.la art.297 al.1 Cod pen, conflict de interese în formă continuată prev.de art.301 al. 1 Cod pen, cu aplic.art.35 al. 1 Cod pen, conflict de interese prev.de art.301 al. 1 Cod pen, abuz în serviciu în formă continuată prev.de art. 13 ind 2 din Legea 78/2000 rap la art 297 al. 1 Cod pen. cu aplic. art. 35 al 1 Cod pen, toate cu aplic.art.38 al.1 şi 5 Cod pen.
În tem. art. 34 lit. b şi 35 al.3 Cod pen.din 1969 aplica inculpatului pedeapsa rezultanta de 3 (trei) ani inchisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică timp de 10 ani. Interzice drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II-a si lit. b raportat la art. 71 C.pen.din 1969. In tem. art. 16 din legea 187/2012 rap.la art.86 ind.1 Cod pen.din 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei.
Atentioneaza inculpatul asupra disp. art. 86 ind.4 si 86 ind.5 Cod pen.din 1969.
In temeiul art. 71 alin.5 Cod pen.din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii.
Respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art.13 ind.2 din Legea 78/2000 rap.la art.297 al.1 Cod pen, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev.de art.298 Cod pen.
În tem.art.241 al.1 lit.b Cod pr.pen, constată încetată de drept măsura controlului judiciar. Deduce perioada reţinerii preventive din data de 4.02.2015.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de UAT Comuna Ruginoasa, prin reprezentanţi legali şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 226.841,30 lei reprezentând despăgubiri materiale.
În tem. art. 274 al. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare stat în sumă de 400 lei.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.04.2016. Preşedinte,
Document: Hotarâre 96/2016 05.04.2016
Informatii preluate de aici