10.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Primăria Pascani are în plan construcția unei creșe

Primăria Pascani caută să identifice teren în zona Vale a municipiului pentru amenajarea unui spațiu în care să funcționeze o cresă, cu finanțarea asigurată prin programul derulat de Compania Națională de Investiții (CNI).

Conform spuselor edilului, primăria are de ales între trei tipuri de astfel de cresa, cu câte 40, 70 sau 110 locuri pentru copii, iar cea mai plauzibilă variantă ar fi în zona Vale a municipiului.

În acest moment, cea mai viabilă este alegerea variantei cu cel mai mic număr de locuri, care ar necesita o suprafață de teren de cca. 2.600 mp.

Discuțiile privind construcția unei noi crese în municipiu au avut loc în cadrul conferinței de presă de vineri, 3 septembrie, iar costurile pentru acest obiectiv se ridică la cca. 12 milioane de lei.

Precizăm că, la Pascani funcționează Cresa nr.1 din vecinătatea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2, iar aici sunt disponibile în prezent, din cauza situatiei sanitare, doar 30 locuri. În conditii normale, capacitatea instituției este de 50 de locuri.

Alte articole