12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Primăria Paşcani, amendata de ISU

Primăria Paşcani a fost amendată în urma controlului desfăşurat timp de câteva zile de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Sancţiunea este de 10.000 lei, după numeroase avertismente şi termene de conformare primite până acum. Inspectorii ISU au constatat în principal că nici până acum nu au fost făcute investiţiile necesare pentru protecţia împotriva incendiilor la sala multifuncţională din sediul administrativ, pentru a obţine autorizaţia de funcţionare.
O altă amendă, de 500 lei, a fost dată pentru problemele găsite în curtea celor de la Gospodăria Comunală. Şi Clubul Sportiv Municipal Paşcani a primit o amendă de 500 de lei pentru o serie de nereguli la instalaţiile electrice.

Pentru rezolvarea problemelor şi intrarea în legalitate administraţia din Paşcani a contractat o firmă care să facă documentaţiile necesare. De asemenea anul viitor ar urma să fie amenajat şi dotat un punct de comandă chiar în sediul Primăriei, la cererea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Menţionăm că Guvernul României pregătește o hotărâre prin care toate școlile aflate în clădiri mai mici de 600 de metri pătrați să nu mai aibă nevoie de autorizație.

Alte articole