More

    Prima sedinta de negociere a conventiilor individuale. Ce au cerut si ce au obtinut consilierii locali

    Array

    Astăzi a avut loc prima şedinţă de negociere a regulamentului privind încheierea convenţiilor individuale la apă, la Paşcani. Întâlnirea a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei Paşcani începând cu ora 15.00 la care au participat 4 consilieri PNL, câte unul de la PSD şi PMP, viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu şi Gheorghe Vlasie negociator din partea Apa Vital.
    Consilierii din opoziţie au cerut ca operatorul ieşean să îşi asume, fără costuri suplimentare, citirea, împărţirea şi facturarea consumurilor de apă, la fiecare locatar, pe baza unor convenţii individuale. Mai mult întreruperea furnizării apei din cauza rău platnicilor să nu mai fie făcută colectiv, ci doar individual iar debitele să fie recuperate, în instanţă tot de operator.
    De cealaltă parte negociatorul Apa Vital a solicitat că locatarii să se organizeze în asociaţii de proprietari. În legătură cu cererile formulate, deocamdată nu a fost luată nici o decizie. Reprezentantul operatorului a spus că este posibil ca salariaţii Apa Vital să îi însoţească pe preşedinţii de asociaţie sau reprezentanţii de scară pentru efectuarea citirilor de regularizare, o dată la jumătate de an. În acelaşi timp el a propus ca in scarile de bloc consumurile de apă să fie transmise pe baza autocitirilor făcute de locatari iar împărţirea diferenţelor de apă şi transmiterea datelor de facturare să fie făcute de reprezentanţii asociaţiilor sau cei de scară.
    Următoarea întâlnire va avea loc miercurea viitoare de la aceeaşi oră.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    Preotul prins în prag de comă alcoolică la volan a fost scos din Biserică

    Preotul Pavel Pavel din Ruginoasa a fost prins băut la volan cu o alcolemie de  0.93 mg/l în aer expirat @ După  aceea, Mitropolia...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI