More

    Prima provocare pentru noii consilieri – şedinţa cu 29 de proiecte: majorarea pretului la salubritate, noile conduceri la scoli si institutii, rapoarte de activitate de la termie, apa si salubritate

    Array

    Legislativul păşcănean se întruneşte în şedinţă ordinară la sfârşitul acestei luni, pe 31 august de la ora 13.00. Pe ordinea de zi se afla 24 de proiecte de hotărâre 7 dintre ele iniţiate de viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu iar restul de către primar.
    Şedinţa va debuta cu modificarea valorii de inventar a unor bunuri aflate în domeniul public şi câteva proiecte de licitaţie pentru ocuparea unor spaţii comerciale din pieţe.

    În aceeaşi şedinţă vor fi dezbătute proiectele privind stabilirea noillor membri ai CA-urilor de la scoli şi instituţiile publice aflate în subordinea Consiliului Local.
    Pe ordinea de zi se mai afla câteva proiecte de rectificare bugetară şi a listelor de investiţii pentru anul în curs iar la final managerii de la societatea de salubritate cea de termie şi de la fostul operator local de apă şi canalizare vor prezenta cate un raport de activitate.
    Cel mai controversat proiect este cel cu privire la preţul serviciilor de salubritate. Conducerea societăţii propune ajustarea preţului cel mai probabil de la 12,83 la 13,72 lei de persoană pe lună deşi atât reprezentanţii Primăriei cât şi consilierii au lăsat să se înţeleagă că nu vor aproba o astfel de propunere. Tot pe ordinea de zi se afla un proiect de hotărâre privind modificarea contractelor de închiriere la blocurile ANL.

    Menţionăm că proiectul privind încheierea convenţiilor individuale la apă nu se afla pe ordinea de zi deşi edilul municipiului a anunţat că problema nu va mai fi amanita ci rezolvată la sfârşitul acestei luni.

    ORDINEA DE ZI

    Proiect de HOTARARE privind modificarea valorilor de inventar aferente unor bunuri proprietate publica a Municipiului Pascani, insusite prin hotarari ale Consiliului Local al Municipiului Pascani, judetul Iasi – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind închirierea prin licitație publică cu strigare a terenurilor disponibile – pozitiile 41,24, situate in Piata Vale, str. Ceferistilor, nr.4, proprietate publică a municipiului Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind inchirierea prin licitatie publica cu strigare a spatiului comercial din Piata Vale – Lot 3 din tronsonul 1B, proprietate publică a municipiului Pașcani, situat in str. Ceferistilor, nr. 4, Municipiul Pascani, judetul Iasi – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind închirierea prin licitație publică cu strigare a terenului disponibil, situat în municipiul Paşcani, strada Moldovei, nr. 11, T. 19, P. 567/1 – CC , proprietate publică a municipiului Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind închirierea prin licitație publică cu strigare a casetelor nr. 48,49,51,52,57,58,102,103, , situate in Piata Vale, str. Ceferistilor, nr.4, proprietate publică a municipiului Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 53/1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, jud. Iaşi, atestat prin Hotărârea nr. 1354/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin rectificarea suprafeţei de teren înscrise la poziţiile 56, 58, 69 şi 91  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind aprobarea componenţei Consiliului de Administraţie al Bibliotecii Municipale Paşcani– initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind aprobarea componenţei Consiliului de Administraţie şi a Comisiei de Cenzori al Clubului Sportiv Municipal Paşcani – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind aprobarea Programului de activităţi cultural-sportive, organizate la nivelul Municipiului Paşcani, în perioada septembrie – octombrie 2016 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind aprobarea componenţei Consiliului de Administraţie şi reorganizarea Consiliului Consultativ al Casei Municipale de Cultură Mihail Sadoveanu Paşcani – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ din municipiul Paşcani, pentru anul şcolar 2016 – 2017 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la HCL nr. 78 din 18.07.2012 privind stabilirea structurii şi componenţei Consiliului de Administraţie al Creşei nr. 1 Paşcani – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Paşcani, pentru anul şcolar 2016 – 2017 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 83/20.08.2010 privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Paşcani, cu modificarile si completarile ulterioare – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind modificarea H.C.L. al municipiului Pașcani nr. 47/2016 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipului Pașcani nr. 77/2011—privind reorganizarea serviciului de salubritate din cadrul R.A.G.C.L. Pașcani în S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A. având acționar unic Municipiul Pașcani cu modificările și completările ulterioare – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri si cheltuieli al Serviciului Administratia Pietelor pe anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al institutiilor si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2016  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului obiectivelor de investitii ale Spitalului Municipal de Urgenta Pascani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului Integral Venituri Proprii (sursa F) al institutiilor si a Listei obiectivelor de investitii, pe anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri si cheltuieli si a Programului obiectivelor de investitii, cu finantare de la bugetul local si alte surse de finantare al Municipiului Pascani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind aprobarea ajustarii preturilor/tarifelor pentru activitatea de salubrizare desfasurata de SC CLP ECO-SALUBRITATE SA Pascani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Proiect de HOTARARE privind aprobarea proiectului(modelul) contractului de închiriere si a fiselor de calcul al cuantumului chiriilor pentru unitatile de locuit construite pentru tineri destinate inchirierii, aflate în proprietatea privata a statului si în administrarea Consiliul Local al municipiului Pascani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Raportul DE ACTIVITATE AL ADMINISTRATORILOR R.A.G.C.L. Pascani privind situatia economico-financiara la data de 31.12.2015 – raportor Presedintele Consiliului de administratie al R.A.G.C.L. Pascani

    Raportul DE ACTIVITATE AL ADMINISTRATORILOR S.C. PREST SERV APA S.A. Pascani pentru anul 2015 – raportor Presedintele Consiliului de administratie al S.C. PREST SERV APA S.A. Pascani

    Raportul DE ACTIVITATE AL ADMINISTRATORILOR S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A. Pascani pentru anul 2015 – raportor Presedintele Consiliului de administratie al S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A. Pascani

    Proiect de HOTARARE privind alegerea presedintelui de sedinta pentru perioada septembrie-noiembrie 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Ședință de CL, joi, la Hârlău – DOC

    Sedinta de Consiliu Local, joi, 28 ianuarie a.c., in orasul Harlau. Intrunirea va avea loc incepand cu ora 12:00, la sediul Caminului Cultural din...

    Medicii trag un semnal de alarmă: Nu cumpărați și nu folosiți medicamente veterinare pentru a trata infecția cu SARS-CoV-2

    Medicii români trag un semnal de alarmă. „Nu cumpărați și nu folosiți medicamente veterinare, sperând să preveniți sau să tratați infecția cu coronavirus! Puteți suferi...

    Gheorghiţă: Avem deficit de doze de 117.000. Din 28 ianuarie, se amână cu 10 zile persoanele programate care deservesc zone esenţiale

    Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, că România are în prezent un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-Covid, aşa...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI