0.2 C
Paşcani
miercuri, decembrie 8, 2021

Prima lopată în Iaşi pentru autostrada A8: au început forajele în judeţ

Pe traseul din judeţul Iaşi al autostrăzii A8 au demarat, în această perioadă, foraje geotehnice. Interesant este că aceste foraje sunt făcute de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR): o astfel de lucrare este o premieră pentru CNAIR la nivel naţional. Forajele au început pe 21 iulie şi au loc pe raza localităţilor Moţca, Paşcani, Stolniceni-Prăjescu, Heleşteni, Costeşti, Târgu Frumos, Bălţaţi, Podu Iloaiei şi Leţcani. În total, până la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi făcute 12 foraje.


Lucrările de forare pentru Autostrada A8 sunt efectuate de CNAIR prin intermediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN) din subordine, şi sunt folosite utilaje şi echipamente recent achiziţionate de către compania de autostrăzi. Potrivit unui document oficial consultat de „Ziarul de Iaşi”, scopul forajelor este de a confirma informaţiile existente în studiul geotehnic elaborat în 2011, la etapa întocmirii primului studiu de fezabilitate.

„Având în vedere importanţa strategică naţională a acestui obectiv de investiţii, CNAIR SA acordă o importanţă deosebită finalizării cu succes şi la un nivel de calitate ridicat al serviciilor solicitate şi consideră implementarea ca o responsabilitate comună şi, prin urmare, va avea o abordare activă în susţinerea prestatorului în vederea îndeplinirii activităţilor ce îi revin”, se arată într-o adresă trimisă de CNAIR către primăriile localităţilor enumerate mai sus. Forajele sunt făcute la o adâncime cuprinsă între 15 şi 20 metri, la o distanţă medie de circa 5 km. Surse oficiale au declarat ieri pentru „Ziarul de Iaşi” că, până în prezent, forajele realizate de echipa CESTRIN validează informaţiile din 2011. După forajele efectuate de CESTRIN, pe traseu va intra firma Consitrans: companie care şi-a adjudecat contractul de proiectare a autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ şi care, în prezent, studiază variantele de traseu – ruta stabilită în 2011 ar urma să sufere mai multe modificări, iar unul dintre scopuri este de a reduce costurile de construire. „Pentru o bună desfăşurare a campaniei de verificare a informaţiilor din cadrul studiului geotehnic elaborat în anul 2011, cât şi pentru a preîntâmpina eventualele probleme ale accesului pe proprietăţile private intersectate de traseul autostrăzii, vă rugăm să ne sprijiniţi în relaţia cu deţinătorii de terenuri pe care vor fi efectuate forajele geotehnice”, se mai precizează în adresa CNAIR către primării şi Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi.

continuare pe zdi

 

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Guvernul pregătește relaxări de sărbători. Ciucă: Vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine, oamenii să circule

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că în această după-amiază va avea loc o ședință a Comitetului...

Cele mai frumoase coșuri de Crăciun, la cel mai accesibil preț (P)

Sărbătorile bat la ușă, ne facem lista și o verificăm de două ori pentru că se pare...

Spațiu de joacă creativ și educativ, la Școala Gimnazială Muncelu de Sus

C.P. „Școala Gimnazială Muncelu de Sus prin proiectul “Și noi vrem spațiu de joacă creativ și educativ!“,...

Monica Berescu, deputat USR: Coaliția hoției PNL – PSD – UDMR refuză profesionalizarea conducerii ANCOM

C.P. România și-a asumat adoptarea directivei europene privind Codul Comunicațiilor drept unul dintre cele 20 de obiective...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI