31.5 C
Paşcani
vineri, iulie 30, 2021
31.5 C
Paşcani
vineri, iulie 30, 2021

„Preveniti ghinionul”: Ziua Informării Preventive la Pascani si Targu Frumos

COMUNICAT: Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, fiecare zi de marti 13, indiferent de luna anului, este declarată „Ziua Informării Preventive”. Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, cu sprijinul E.ON România, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare, specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă.
„Ziua Informării Preventive” este o ocazie pentru ca Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi şi subunităţile Paşcani şi Târgu Frumos să îşi deschidă porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre. Astfel, între orele 09:00 – 15:00, vizitatorii vor putea vedea tehnica de intervenţie, cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare. Totodată, în unităţile de învăţământ din judeţ vor fi susţinute prezentări referitoare la riscurile care se pot manifesta şi pot produce efecte nedorite în localităţile judeţului, dar şi exerciţii de evacuare în scopul cunoaşterii de către elevi a regulilor de comportare, pe timpul şi imediat după producerea unei situaţii de urgenţă.
O altă serie de activităţi se vor organiza în zona PALAS, unde va fi amplasat un punct mobil de informare preventivă şi de promovare a profesiei. În aceeaşi locaţie se vor desfăşura exerciţii demonstrative de acordare a primului ajutor medical de urgenţă şi se vor distribui pliante referitoare la campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale”, „ Siguranţa NU e un joc de noroc!”, „Mai bine previi decât să nu fii ”, ”Nu tremur la cutremur”.


Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer senin
31.5 ° C
32.6 °
27 °
48 %
1.3kmh
0 %
vin
31 °
sâm
32 °
Dum
32 °
lun
35 °
mar
26 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI