3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Prețurile asigurărilor RCA vor fi limitate. ASF: „Ar trebui să nu mai asistăm la salturi care să deranjeze consumatorii”

Prețurile asigurărilor RCA urmează să fie limitate. O propunere în acest sens a fost înaintată Guvernului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Limitarea va fi de șase luni, se va face la tarifele de referință calculate de un auditor independent, iar valoarea lor va fi publicată luni. În continuare, valoarea asigurării plătită de un șofer va depinde de bonus malus.

„În urma analizelor realizate cu privire la evoluția pieței RCA și la impactul unor tendințe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință”, a spus peședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu.

„Pentru protejarea consumatorilor și pentru stabilitatea piețelor pe care le supraveghează, Autoritatea face uz de toate resursele legislative și de reglementare de care poate dispune, împreună cu Guvernul României și cu alte autorități ale statului. Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populației în fața tendințelor inflaționiste sau speculative”, a adăugat el.

„ASF a înaintat către Guvern o propunere referitoare la limitarea tarifelor RCA, pentru o perioadă determinată. Vorbim de o raportare a tarifelor RCA la tarifele de referință, calculate independent, în funcție de istoricul daunalității și care reprezintă o referință corectă în piață”, a spus și Dan Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, la Digi24.

„În aceste condiții ar trebui să nu mai asistăm la salturi care să deranjeze consumatorii. Când vorbesc de deranj mă gândesc la povara financiară”, a adăugat el.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că sprijină propunerea.

„Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă milioane de persoane fizice si juridice, din cauza creșterii foarte ridicate a prețurilor la polițele de raspundere civilă auto, am decis, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și în urma dialogului cu transportatorii și Consiliul Concurenței, promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru o perioadă de 6 luni”, a spus el.

„Actul normativ va fi pus astăzi în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor și avem convingerea că va fi adoptat în regim de urgență de către Guvern, astfel încât efectele să se reflecte rapid în piața de asigurări RCA și să conducă la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraților”, a mai spus ministrul.

Sursa DIGI 24

Alte articole