More

    Premiul I la un concurs national, pentru o eleva din Pascani

    Array

    Din zeci de picturi prezentate la un concurs national, primele trei locuri au fost castigate de catre elevii pascaneni. Este vorba despre Emanuela Teaca, Agripina Ioan, Smaranda Parlog si Marciana Raileanu, la nivel liceal pentru arta si fotografie, iar pentru gimnaziu Stefana Craciun.

    Misiunea participanților a fost aceea de a exprima, în stil pozitiv şi creativ, prin lucrări scrise (poezie, cântec, eseu), teatru, lucrări de artă sau filme de scurt metraj tema din acest an “Prin Pacea de acasă pentru Pace în lume” si de a demonstra ce se poate întreprinde pentru a menţine pacea în propria ţară şi cum să contribuim la o mai bună şi mai stabilă pace mondială.

    Câștigătorii concursului naţional ai campaniei au fost selectaţi şi anunţaţi la sfarsitul lunii ianuarie, iar lucrările acestora vor fi prezentate şi expuse în cadrul unui eveniment organizat în Bucureşti. În cadrul evenimentul va avea loc şi ceremonia de premiere a câștigătorilor, unde premianta locului I se va deplasa pe 10 martie in capitala Romaniei pentru a-si ridica premiul.

    Competitia a fost organizata de Corpul Păcii prin Fundaţia Sensiblu, Fundaţia IREX/ Programul Biblionet.
    Lucrarile au fost selectionate si trimise pentru jurizare de catre directorul Bibilotecii Municipale, Mihaela Cojocaru, profesorul de arte plastice Mihaela Bucan, dar si un membru al Corpului Pacii, Sarah LaBounty. La sectiunea Arte Fotografice, eleva Agripina Ioan, s-a situat pe locul I, ea fiind inscrisa in concurs de voluntarul al Corpului Pacii, Theron LaBounty, profesor la Colegiul Sadoveanu din Pascani, coordonator al Clubului Foto din cadrul Bibilotecii Municipale Pascani.

    Emanuela Teaca, a cuceritul juriul concursului printr-o pictura care exprima pacea prin credinta. ziarulorizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primaria deschide, cu intarzaiere, al doilea flux de vaccinare. Cauta sa angajeze personal medical

    Primaria Pascani cauta sa angajeze personal medical si operatori tehnici pentru a deschide un nou flux de vaccinare la sala de sport de la...

    Gropi acoperite cu pavele, la solicitarea primarului

    La Pascani, gropile de pe strazi, cele lasate in urma de cei care se ocupa de intretinerea sau extinderea retelelor de apa si canalizare...

    167 de cadre didactice din zona Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău programate pentru vaccinare in perioada 25 februarie – 3 martie

    Centre de vaccinare speciale pentru vaccinarea prioritară a personalului  din învățământul preuniversitar ieșean La nivelul județului Iași, pentru campania de vaccinare prioritară a personalului din...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Înapoi
    Discuta pe Facebook
    Discuta pe Whatsapp