Premiu pentru Colegiul „Unirea” datorită acțiunilor de mediu făcute
Elevii și profesorii de la o școală din Pașcani au obținut un loc fruntaș la Proiectul Național „Patrula Eco”, ediția a VIII a. La competiție desfășurată pe parcursul unui an școlar, s-au înscris peste o sută de școli din toate zonele țării. Premiul a fost oferit în weekendul ce tocmai s-a încheiat.
Echipa „Unirea în acțiune!” a obținut locul doi la competiția națională „Patrula Eco”. Premierea a avut loc în cadru festiv, la București, acolo unde reprezentanții Colegiului au primit diploma și trofeul pentru cele mai bune rezultate obținute de-a lungul anului 2015 -2016, atunci când au realizat și pus în aplicare 35 de acțiuni, de la steagul eco până la imn sau plantări de copaci în curtea școlii.
Astfel, echipa de la „Unirea”, datorită acțiunilor desfășurate, a obținut un punctaj de 1405, câteva sute diferență față de primul clasat cu un puncatj de 1723 – Agenții eco din Bacău.
„Unirea în acțiune!” a fost coordonată de profesorii Alexandra Anicolăesei și Adriana Vatavu.
La concurs s-au înscris 126 de echipe de la școli din toate zonele României.
Patrula Eco este un proiect de responsabilitate socială dedicat tuturor celor care doresc să se implice ȋn programe de educaţie pentru mediu.
Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News