More

    VIDEO – Premii pentru profesorii pensionari. Vezi lista

    Array

    După o viaţă închinată educării copiilor şi formării lor ca oameni, zeci de cadre didactice din judeţul Iaşi au venit la Paşcani pentru a participa la o activitate organizată de Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”. La eveniment a venit şi subrefectul judeţului Iaşi, Bogdan Abalașei, alături de inspectori ai ISJ şi directori de şcoli şi primarii din comunele învecinate.

    premiere profi pensioanri

    Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a fost dedicată Educaţiei. Astfel au fost organizate, la nivel de județ sute de activităţi ce au inclus elevi dar şi profesori.

    Duminică dimineaţă, 11 ocotmbrie, în sala de festivităţi din incinta Primăriei Paşcani zeci de profesori care au ieșit la pensie în acest an au urcat pe scenă pentru a primi un cadou, diplomă de recunoaştere şi flori din partea organizatorilor, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”.

    Pe lista celor care au fost premiaţi s-au numărat 39 de cadre didactice, care au predat la şcolile din judeţul Iaşi.

    Evenimentul a debutat cu câteva momente speciale oferite de către elevii deosebiţi de la Liceul Special “Moldova” şi Liceul “Ion Neculce” din Tg Frumos. Ei au pus în scenă fragmente din piese de teatru, au dansat si au cântec.

    Mesaje de recunoaştere pentru munca depusă dar si urarea să se bucure de pensie cât mai mult timp au spus și inspectorii şcolari, organizatorii şi subrefectul judeţului Iaşi, Bogdan Abalasei, prezenți la eveniment.

    Lista cadrelor didactice premiate este:
    1. Rusu Georgeta
    2. Zaur Vasile
    3. Mihop Florin
    4. Balha Ioan
    5. Maftei Elena
    6. Paduraru Angelica
    7. Moisuc Elvira
    8. Chisalita Lidia
    9. Alexa Ecaterina
    10. Sculiu Mihaela Ramona
    11. Raileanu Verginia
    12. Bucovanu Ioan
    13. Artene Costel
    14. Marchidan Felicia
    15. Mitrica Viorica
    16. Grecu Stefan
    17. Buta Vasile
    18. Chihaia Elena
    19. Durnescu Aneta
    20. Lazar Verginica
    21. Badarau Costica
    22. Teodorescu Elena
    23. Hamciuc Gheorghe
    24. Panciuc Ion
    25. Mihalache Tamara
    26. Ioja Maria
    27. Raileanu Constantin
    28. Costin Maria
    29. Boca Vasile
    30. Rosu Elena
    31. Cazacu Vanda
    32. Morariu Mimi
    33. Bezedica Elena
    34. Dila Veronica
    35. Lochin Rodica
    36. Condurache Ion
    37. Grigore Vasile
    38. Baziluc Elena
    39. Ionica Nechifor

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Zeci de pășcăneni din etapa a doua s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Sportului

    In municipiul Pascani luni a inceput vaccinarea impotriva COVID-19 a persoanelor care se incadreaza in cea de-a doua etapa a campaniei de imunizare. Activitatea...

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Reprezentantii Consiliului Local in CA-urile scolilor

    Legislativul pascanean a fost convocat in regim de urgenta pentru desemnarea reprezentantilor in Consiliile de Administratie si Comisiile pentru Evaluarea si Asigurarea Calitatii, in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI