18.4 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
18.4 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
Array

Premii consistente pentru cei care recicleză

oferta.oceancredit.ro

Ultimele știri

Premii consistente pot câştigă cei care recicleză. Mai exact, în aceste zile se desfăşoară o nouă campanie de colectare selectivă, în Municipiu Paşcani şi comuna Miroslovești. Extragerile vor avea loc la sfârsitul acestei săptămâni când se vor afla şi câştigătorii unor produse de marcă. Mai mult, în funcţie de ce obiect aduceţi primiţi şi tichete valorice care pot fi folosite în magazine alimentare.

Mai sunt câteva zile până când puteţi solicită ca maşină de colectare a deșeurilor electrice şi electronice să vină la voi acasă pentru a fi preluate şi reciclate. Trebuie să ştiţi că puteţi apela numărul de telefon 0800 444 800 număr gratuit, disponibil zilnic între orele 9.00-17.00. Maşina de colectare va circula şi în localităţile Blăgeşti, Boșteni, Gâștești, Lunca şi Sodomeni.

Organizatorii campaniei precizează că persoanele care se debarasează de obiecte voluminose, frigidere sau congelatoare, vor primi tichete valorice de până la 40 lei de produs.

Cei care se vor debarasa de deşeurile electrice în cadrul acestei săptămâni de colectare, vor putea câştigă, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii oferite de Tristar şi Skill: 8 polizoare unghiulare, 8 maşini de găurit şi 4 cafetiere. Tragerea la sorţi va avea loc la sâmbătă, 30 ianuarie, ora 15.00, la sediul Primăriei din Paşcani.

Menţionăm că aceeaşi campanie se desfăşoară şi în comuna Miroslovești, doar că premiile sunt altele. Este vorba despre trei cafetiere şi trei fiare de călcat.

Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociaţia RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării şi reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer senin
18.4 ° C
19.5 °
17.8 °
89 %
1.2kmh
5 %
mar
28 °
mie
29 °
joi
30 °
vin
31 °
sâm
24 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI