Managementul Operei Române Iaşi a pus la punct un sistem implementat în premieră naţională în Capitala Moldovei datorită căruia spectacolele de teatru pot fi vizionate gratuit pe Internet.
Conducerea Operei Naţionale Române Iaşi a anunţat că spectacolul “Tosca”, programat astăzi, 27 februarie, de la ora 18.30, pe scena Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi, va fi transmis în direct pe Internet. Opera Naţională Română Iaşi este prima instituţie de profil din România care foloseşte posibilitatea tehnică de a transmite live online un spectacol de operă. Managerul Beatrice Rancea a decis implementarea acestui sistem după ce, în ultimii câţiva ani, toate spectacolele de operă programate la Iaşi se joacă cu casa închisă, biletele fiind epuizate chiar şi cu câteva săptămâni înainte. Practic, spectacolul “Tosca” de astăzi poate fi vizionat de oriunde din lume pe site-ul www.operaiasi.ro.
Citeste mai mult: adev.ro/n1nqn1