More

    Pregătiri pentru hram la Miroslovești

    Array

    Pregătiri intense la Miroslovești pentru ziua de duminică. Gospodinele învârt sarmale, dau la cuptor cozonaci gustoşi şi pâine cu care îşi servesc rudele şi prieteni care le va trece pragul casei de Zilele comunei şi hramul Bisericii “Sf. Treime” din localitate. Cea de-a noua ediţie a evenimentului este programată în acest an pe 19 – 20 iunie.

    Pentru a petrece aşa cum se cuvine la sărbătoare, administraţia locală a pregătit pentru săteni un program artistic. De la orele amiezii, pe scena amplasată aproape de ieşirea din comună spre Brătești, vor urca ansambluri şi artişti de muzică populară. Programul urmează să fie stabilit în cursul zilei de mâine în funcţie de răspunsul primit de la interpreți.

    Nu lipsesc nici iujurile. Încă de la începutul săptămânii în zonă a început montarea unui parc de distracţii spre bucuria celor mici. Preţurile pentru 3 – 5 minute de joacă variază între 5 şi 7 lei.

    Menţionăm că anul trecut Duminică Mare a Rusaliilor a fost sărbătorită de locuitorii din Miroslovești pe 31 mai şi 1 iunie. Pe scena au urcat începând cu ora 15.00 mai multe grupuri folclorice din Suceava şi Iaşi, dar şi artişti locali de muzică populară.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Zeci de pășcăneni din etapa a doua s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Sportului

    In municipiul Pascani luni a inceput vaccinarea impotriva COVID-19 a persoanelor care se incadreaza in cea de-a doua etapa a campaniei de imunizare. Activitatea...

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Reprezentantii Consiliului Local in CA-urile scolilor

    Legislativul pascanean a fost convocat in regim de urgenta pentru desemnarea reprezentantilor in Consiliile de Administratie si Comisiile pentru Evaluarea si Asigurarea Calitatii, in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI