0.1 C
Paşcani
marți, martie 19, 2024

Prea multe limitatoare de viteză la Pașcani

Tot mai multe limitatoarele de viteză continuă să apară pe străzile din municipiu.

Deși, prevederile legale în vigoare stabilesc că astfel de indicatoare rutiere ar trebuie să fie amplasate, cu precădere, în zonele cu școli, grădinițe sau treceri pentru pietoni, în Pașcani sunt prea multe limitatoare de viteză, care în loc să faciliteze traficul, nu reușesc decât să creeze mai mult disconfort pentru șoferii care circulă prin oraș.

Spre exemplu, în cursul ședinței de circulație care a avut loc vineri, 18 iunie, la sediul Primăriei, pe ordinea de zi au fost cinci petiții, din care trei au fost pentru amenajarea de limitatoare de viteză pe străzile Camil Petrescu, Calea Iașului și Ștefan cel Mare. În aceste condiții, Comisia Tehnică de Organizare a Circulației acordă mai mare atenție cererilor venite din partea cetățenilor.

De precizat este și faptul că, nu a fost aprobată niciuna dintre cele trei petiții, deoarece membrii comisiei au constat că nu se susține amplasarea unor limitatoare de viteză în zonele specificate, cererile urmând să fie reanalizate luna viitoare.

Pe ordinea de zi a fost și o petiție din partea SC Alimenco SA, după ce s-a constat că tot mai mulți șoferi saționează în zona societății și, implicit, împiedică trecerea mașinilor de aprovizionare, motiv pentru care s-a decis montarea unui indicator de oprire interzisă.

Alte articole

Liceul Miron Costin Pașcani la ceas aniversar – VIDEO

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin din municipiul Pascani s-au...

Dedeman anunță angajări la Pașcani. Primele posturi disponibile

Momentul mult așteptat de mulți pășcăneni. Magazinul DEDEMAN a...

Creştinii ortodocşi încep luni Postul Paştelui

Creştinii ortodocşi încep, luni, Postul Paştelui sau Postul Mare,...