3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Postolachi renunţa la cimitirul vechi. Solicită amenajarea, de urgenţă, a cimitirului nou

Administraţia din Paşcani este împinsă de la spate să înceapă, cât mai repede, lucrările pentru amenajarea noului cimitir. De acesta data solicitarea vine chiar din partea protopopului Pavel Postolache, cel care administrează acum cimitirul municipal. Într-o adresă transmisă Primăriei el susţine că nu mai este teren liber pentru locuri de veci şi că acum sunt săpate şi aleile pietonale. El a cerut ca în proiectul de buget care urmează să fie supus dezbaterii publice apoi aprobării Consiliului Local,  sa fie alocati măcar o parte din banii necesari, pentru minime amenajări asa incat noul cimitir sa fie functional.
De asemenea părintele protopop a cerut Primăriei Paşcani să preia în administrare şi vechiul cimitir.
În legătură cu terenul şi cum anume a fost folosit sunt multe semne de întrebare. De-a lungul timpului, peste 1698 de păşcăneni au achitat diferite sume pentru ocupare locurilor de veci. Plăţile au fost făcute la IGCL, actuala RAGCL Paşcani, pe bază de chitanţa iar evidenta lor este ţinută încă într-un registru special. Listele pot fi citite pe site-ul bittv.info. Între timp cimitirele au fost trecute în domeniul public. În momentul de fata Primăria Paşcani nu ştie să explice ce reprezintă aceste plăţi: pentru cumpărarea terenului sau doar pentru folosinţă lui, pentru ce perioadă şi mai ales dacă locurile de veci pot fi folosite şi de ceilalţi membri din familie. Se considera că în acest caz ar fi vorba de concesiuni pentru 7 sau 20 de ani,  dar nu au fost încheiate contracte cu astfel de condiţii.
În momentul de faţă bisericile susţin că o parte din terenurile cimitirelor sunt private, obţinute din donaţii de la enoriaşi sau chiar cumpărate. Aşadar nu se cunoaşte cu exactitate care este domeniul public şi care este al bisericii. În noul cimitir terenurile nu pot fi atribuite gratuit decât veteranilor de război şi persoanelor cu probleme sociale. Pentru ocuparea lor se va achita o redevenţă, 280 lei pentru 25 de ani sau 50 lei pentru 7 ani. Cererile se depun la Primărie iar până acum au fost înregistrate deja 106 cereri.
Administraţia locală a anunţat că după aprobarea bugetului va demara licitaţiile pentru proiectare şi execuţia noului cimitir care va avea în prima etapă cca 800 de locuri de veci.

Alte articole

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...