2.4 C
Paşcani
marți, martie 28, 2023
Array

Polițiștii de la Rutieră vor împânzi tot județul

C.P IPJ Iași – În ultima săptămână (26.10-01.11.2015), nerespectarea regulilor de circulaţie a dus la producerea de accidente mortale, pe drumurile din judeţul Iași, soldate cu decesul unor persoane. Fie că este vorba de traversare neregulamentară (prima cauză generatoare de accidente în judeţul Iaşi) sau de nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto, consecinţele acestor abateri nu întârzie să apară.

În acest context, poliţiştii rutieri desfăşoară activităţi de informare a tuturor participanţilor la trafic asupra riscurilor la care se expun, în cazul nerespectării regulilor de circulaţie şi le recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic, manifestarea unei atenţii sporite şi respectarea regulilor de circulaţie, în vederea reducerii riscului implicării acestora în accidente rutiere.

De asemenea, în vederea descurajării unui comportament rutier inadecvat, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi, zilnic, pe razaîntregului judeţ, atât în municipii şi oraşe, cât şi pe drumuri naţionale şi drumuri judeţene, pentru a acţiona în zonele unde,frecvent, se produc accidente rutiere grave.

Astfel, în perioda următoare, vor fi intensificateacţiunile ce vizează pietonii care traversează neregulamentar strada, dar şi conducătorii auto ce nu respectă normele rutiere, pentru ca, prin luarea măsurilor legale faţă de cei ce săvârşesc abateri la regimul rutier, să fie redus riscul rutier.

 

Alte articole

Cine are dreptate? Masini distruse, sofer ranit

  Doua autoturisme distruse in urma unui accident rutier. Evenimentul...

Trei zile de restrictii, de circulatie, in centrul Pascaniului

  Restrictii de circulatie in centrul municipiului Pascani in perioada...

Stolniceni -Prajescu: 105 de la Unirea Basarabiei cu România – VIDEO

Unul dintre cele mai importante momente istorice ale natiunii...

Stalp de telecomunicatii, rupt de vant

Semnal de alarma pe strada Stefan cel Mare din...

Alegeri PSD la Tatarusi, Motca si Miroslovesti

  Seria conferintelor PSD in zona Pascani pentru alegerea presedintelor...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow