6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Politistii cu ochii pe soferi bauti, in Targu Frumos. 5 permise retinute, amenzi de 17.700 de lei

În intervalul 9- 10 noiembrie a.c., efectivele de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului  Tg. Frumos – Compartimentul Rutier,  au organizat şi executat acţiuni punctuale, având drept scop reducerea numărului de accidente rutiere determinate de încălcarea regimului legal de viteză, abaterile săvârşite ca urmare a depăşirilor neregulamentare şi consumul de băuturi alcoolice de către conducătorii auto.

Au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 17.685 de lei, dintre care 21 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 31 pentru altze abateri. Au fost reţinute 5 permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare.

Spre exemplu, un bărbat de 55 ani, din orş. Tg. Frumos, jud. Iaşi, a fost depistat fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului Tg. Frumos. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform  O.U.G.195/2002R, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 zile.

IPJ IASI

Alte articole