32.6 C
Paşcani
luni, august 8, 2022
Array

Politicienii au dublat bursele de merit. Primarul spune că nu sunt bani

Veşti bune pentru elevii păşcăneni cu rezultate bune la învăţătură. Legislativul local a aprobat în şedinţa de astăzi dublarea cuantumului burselor de merit de la 60 la 120 lei/lună. Totodată au fost majorate şi bursele sociale de la 50 la 60 lei/lună. De acesta măsură vor beneficia în acest an şcolar aproape 400 de elevi, listele urmând să fie făcute de conducerile unităţilor de învăţământ. Conform legii maxim 3 % din elevii unei şcoli pot beneficia de astfel de burse finanţate de la bugetul local.
Subiectul a stârnit interes în rândul consilierilor locali, nu doar în interesul elevilor ci şi pentru că partidele se afla în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Mai exact proiectul a fost iniţiat de viceprimarul Gabriela Nedelcu – FOTO , dar a suferit modificări. Iniţiatorul a cerut votul pentru majorarea burselor de merit de la 60 la 80 de lei şi a celor sociale de la 50 la 60 de lei.
În şedinţele pe comisii consilierii din opoziţie au solicitat o nouă majorare a burselor de merit la 120 de lei pe lună. Membrii comisiei au fost de acord şi chiar au gasit şi sursa de finanţare, cu ajutorul directorului economic al Primăriei.
Până la urma proiectul a fost aprobat doar de consilierii PSD, cei din opoziţie fiind ieşiţi din sală în semn de protest pentru că nu a fost aprobată suplimentarea ordinei de zi cu punctul diverse.
Propunerea de suplimentare a majorării burselor a stârnit şi nemulţumiri. Primarul Dumitru Pantazi a atras atenţia că banii care au rămas necheltuiţi din buget au fost alocaţi pentru investiţiile care nu au început în acest an din cauza procedurilor greoaie de achiziţii.
Edilul municipiului s-a arătat nemulţumit şi de directorul economic al instituţiei pe motiv că a încurajat iniţiativa de suplimentare a majorării burselor fără să îl consulte, în calitate de ordonator principal de credite.
Menţionăm că unităţile de învăţământ vor începe de săptămâna viitoare să achite bursele sociale şi cele de merit. Elevii vor încasa toate restantele de la jumătatea lunii septembrie, pe octombrie şi noiembrie. Listele cu beneficiarii au fost afişate deja în şcoli.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow