More

    Politia Pascani angajeaza ingrijitor. Iata conditiile

    Array

    În conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii republicată, Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1027 din 11.11.2014, Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, Ordinului M.A.I. nr. 291/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor din M.A.I. şi Procedurii PS-001-DM-RU nr. 4244380 din 03.10.2013 privind algoritmul şi responsabilităţile personalului implicat în activitatea de examinare medicală pentru încadrarea personalului contractual în unităţile M.A.I., toate cu modificările şi completările ulterioare, adresa Inspectoratului General al Poliţiei Romane – Directia Management Resurse Umane nr. 29235 din 12.07.2016;
    Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, strada Mihai Costăchescu, nr. 2, jud. Iaşi, organizează examen/concurs în vederea încadrării, prin recrutare din sursă externă, a 3(trei) posturi de personal contractual, respectiv
    – 1 post de îngrijitor la compartimentul administrarea patrimoniului imobiliar şi intendenţă din cadrul Serviciului Logistic;
    – 1 post de îngrijitor la Secţia 5 Poliţie din cadrul Poliţie Municipiului Iaşi;
    – 1 post de îngrijitor la Poliţia Municipiului Paşcani.
    Pentru a participa la examen/concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
    Condiţii generale:
    a) au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
    b) cunosc limba română, scris şi vorbit;
    c) au vârsta minimă reglementată de prevederile legale(18 ani);
    d) au capacitate deplină de exerciţiu;
    e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
    f) îndeplinesc condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la examen/concurs;
    g) nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
    Condiţii specifice:
    a) să fie absolvenţi de şcoală gimnazială (minim 8 clase);
    b) să fie apt medical şi psihologic;
    Conform art.6 al Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la examen/concurs, ce se va desfăşura în perioada 26.07.-09.08.2016 la care candidaţii vor prezenta un dosar de concurs, în volum complet, la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, care va conţine următoarele documente:
    a) cerere de înscriere la examen/concurs adresată şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi (conform modelului pus la dispoziţie de către structura de resurse umane);
    b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz. Actul va fi prezentat şi în original în vederea verificării conformităţii copiei cu acesta;
    c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice. Actele vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea;
    d) copia carnetului de muncă, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor. Actele vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea;
    e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Candidatul declarat “Admis” la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de examen/concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a examenului/concursului.
    f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    g) curriculum vitae, autobiografie şi tabel nominal cu rudele candidatului (conform modelelor anexă);
    h) declaraţie de confirmare a cunoaşterii şi acceptare a condiţiilor de recrutare (conform model anexă);
    i) caracterizare de la ultimul loc de muncă din care să rezulte profilul profesional şi moral al candidatului;
    j) copii ale documentelor de stare civilă: certificat naştere candidat, certificat căsătorie, certificat naştere soţie/soţ şi al fiecărui copil, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă. Actele vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
    Având în vedere prevederile H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului M.A.I. nr. 291/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor din M.A.L si ale Procedurii PS – 001 – Direcţia Medicală – RU nr. 4244380 din 03.10.2013 privind algoritmul şi responsabilităţile personalului implicat în activitatea de examinare medicală pentru încadrarea personalului contractual în unităţile MAI, în vederea participării la concurs, candidaţii care îndeplinesc condiţiile şi criteriile de participare, vor parcurge etapele prevăzute de actele normative/procedura menţionată anterior pentru obţinerea fişei de aptitudine în muncă eliberată de structura competentă de medicina muncii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Medicală. Fişa de aptitudine în muncă menţionată anterior încheiată cu menţiunea „Apt” va fi depusă la dosarul de concurs/examen până cel târziu la data de 24.08.2016, fără această fişă nefiind posibilă participarea candidatului la concurs/examen.
    Calendarul de desfăşurare a examenului/concursului:
    Examenul/concursul se va desfăşura în perioada 26.07.2016 – 07.09.2016 la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, strada Mihai Costăchescu, nr. 2 şi va consta în următoarele etape succesive:
     26.07. – 09.08.2016, inclusiv, perioada de înscriere a candidaţilor;
     09. – 24.08.2016 – termen de completare a dosarelor cu fişa de aptitudine în muncă, însoţită de documentele ce au stat la baza eliberării acesteia;
     25.08. – 26.08.2016 – selecţia şi validarea dosarelor de înscriere;
     26.08.2016 – postare rezultate selecţie;
     29.08.2016 – depunere contestaţii cu privire la validarea dosarelor;
     30.08.2016 – soluţionarea contestațiilor și publicarea rezultatelor;
     31.08.2016 ora 12.00 – prima probă a concursului (test scris sau probă practică);
     01.09.2016 – depunerea contestaţiilor cu privire la rezultatele obţinute la prima probă;
     02.09.2016 – soluţionarea contestaţiilor şi publicarea rezultatelor;
     05.09.2016 ora 10.00 – a doua probă a concursului (interviu);
     06.09.2016 – depunerea contestaţiilor cu privire la rezultatele obținute la cea de-a doua probă;
     07.09.2016 – soluţionarea contestațiilor și publicarea rezultatelor finale.
    În funcţie de numărul de candidaţi inscrişi, pot interveni modificări in ceea ce priveşte intervalul orar de desfăşurare a probelor, care vor fi anunţate candidaţilor în timp util, odată cu afişarea rezultatelor la fiecare probă a concursului.
    Pentru participarea la concurs/examen, la fiecare probă candidaţii vor prezenta cartea de identitate/buletinul de identitate.
    Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
    Proba practică constă în testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidatului în vederea ocupării postului vacant sau temporar vacant pentru care candidează.
    (1) Proba practică se desfăşoară pe baza unui plan stabilit de comisia de concurs, care va include următoarele criterii de evaluare:
    a) capacitatea de adaptare;
    b) capacitatea de gestionare a situaţiilor dificile;
    c) îndemânare şi abilitate în realizarea cerinţelor practice;
    d) capacitatea de comunicare;
    e) capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfăşurarea probei practice.
    (2) În vederea testării pentru proba practică se pot stabili şi alte criterii de evaluare.
    (3) Aspectele constatate în timpul derulării probei practice vor fi consemnate în scris în anexa la raportul final al concursului, întocmită de secretarul comisiei de concurs, care se semnează de membrii acestei comisii şi de candidat.
    În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor. Proba interviului poate fi susţinută doar de către acei candidaţi declaraţi „admis” la proba practică.
    Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
    a) abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
    b) capacitatea de analiză şi sinteză;
    c) motivaţia candidatului;
    d) comportamentul în situaţiile de criză;
    e) iniţiativă şi creativitate.
    Interviul se înregistrează sau se transcrie de către secretarul comisiei de examen/concurs.
    Pentru probele examenului/concursului punctajele se stabilesc după cum urmează:
    – pentru proba practică, punctajul este de maximum 100 de puncte;
    – pentru interviu, punctajul este de maximum 100 de puncte.
    Sunt declaraţi „admis” la proba practică şi interviu candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte la fiecare dintre probe.
    Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba practică şi interviu.
    Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face conform Graficului de desfăşurare a concursului/examenului, anexat prezentului anunţ, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii „admis” sau „respins” şi afişarea la sediul unităţii organizatoare şi pe pagina de internet a unităţii, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
    Se consideră „admis” la concurs candidaţii care au obţinut cel mai mare punctaj, cu condiţia ca aceştia să fi obţinut punctajul minim necesar.
    La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou interviu în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător.
    După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
    Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la sediul unităţii, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
    Rezultatele finale se afişează la sediul unităţii, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, conform graficului, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii „admis” sau „respins”.
    Candidaţii declaraţi „admis” la concurs sunt obligaţi să se prezinte la post în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data afişării.
    Prin excepţie, în urma formulării unei cereri scrise şi temeinic motivate, candidatul declarat „admis” la concurs poate solicita, în termen de 3 zile lucrătoare de la afişarea rezultatului concursului, un termen ulterior de prezentare la post, care nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare de la data afişării rezultatului concursului.
    În cazul neprezentării la post la termenul stabilit şi în lipsa unei înştiinţări, postul este declarat vacant, urmând să se comunice candidatului care a obţinut nota finală imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv.
    Tematica şi bibliografia, întocmite de către comisia de examen/concurs, fac parte integrantă din prezentul anunţ.
    Relaţii suplimentare privind condiţiile de participare, documentele necesare, tematica şi bibliografia, se pot obţine de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul Resurse Umane, la telefon 0232/302114 şi 0232/302115, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 – 14.00.

    PREŞEDINTELE COMISIEI DE EXAMEN/CONCURS

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Pascaniul se imprumuta pentru cofinantarea a patru proiecte incepute de administratia Pantazi

    Municipiul Pascani ar urma sa se imprumute cu 4 milioane de lei pentru confinantarea a patru proiecte din fonduri europene. Propunerea primarului Marius Pintilie...

    Discutii pentru sensuri giratorii, in loc de semafoare si despre sistematizarea cartierelor

    Administratia din Pascani vrea sa renunte la semafoare, din cauza problemelor tehnice aparute tot mai des, si sa le inlocuieasca cu sensuri giratorii. Anuntul...

    Școala Lunca va fi preluată din toamnă de Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

    Incepand de anul scolar viitor, Scoala Gimnaziala Lunca si structura Blagesti vor fi arondate Scolii Gimnaziale Iordache Cantacuzino, de pe strada Stefan cel Mare...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI