16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Poliţa RCA, obligatorie şi pentru rablele parcate în curte, ori în fața blocului, dacă nu au fost radiate

Cei care nu își încheie polițe RCA riscă amenzi usturătoare. Iar proprietarii rablelor care sunt staţionate de ani buni pe şosele sau în curţi nu sunt o excepţie.

Potrivit Curții Europene de Justiție, toate vehiculele înmatriculate pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să aibă RCA până în momentul în care sunt radiate.

În caz contrar, persoanele riscă amenzi între 1.000 și 2.000 de lei, ridicarea talonului și a plăcuțelor de înmatriculare. Potrivit deciziei Curții Europene de Justiție, trebuie asigurate inclusiv mașinile parcate în fața blocului sau în curte.

România stă foarte prost la acest capitol, ponderea mașinilor asigurate în totalul vehiculelor înmatriculate este sub nivelul impus de UE, adică 85%.

Ce e nou la Programul Rabla pentru mașini în 2021

Prima de casare pentru cei care dau o maşină veche este de 7.500 de lei. Iar ecobonusurile au crescut şi ele cu 500 de lei. Bugetul total este de 440 de milioane de lei, adică cu 35 de milioane de lei mai mare decât anul trecut.

Pentru cei care sunt interesaţi să îşi cumpere o maşină electrică ajutorul de la stat se ridică la 45.000 de lei, iar pentru cele hibride plug-in 20.000 de lei.

2.250 euro, suma maximă ce poate fi decontată pentru o mașină nouă

Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin Rabla Clasic este de aproximativ 2.250 euro, deoarece ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.

În cazul Rabla Plus, Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024 va avea cel mai mare buget de la lansare – 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul trecut.

Programul păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice: 10.000 de euro pentru full electric şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou.

Sursa Observator

Alte articole