11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

PNL şi USR Paşcani, explicaţii după eşecul unei alianţe electorale

Refuzul USR Paşcani de a încheiat o alianţă electorală cu PNL pentru alegerile locale din 27 septembrie a stârnit un val de reacţii din partea liberalilor.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei, Marius Pintilie, candidat la funcţia de primar a precizat că decizia USR este surprinzătoare pentru că toate cerinţele echipei de negociere au fost acceptate.

Între cele două formaţiuni au avut loc trei runde de negocieri la sfârşitul săptămânii trecute iar a patra întâlnire programată nu a mai avut loc. Răspunsul USR a fost comunicat telefonic chiar de preşedintele organizaţiei locale Laurentiu Mistreanu.

Liberalii păşcăneni spun că sunt dezamăgiţi de decizia USR pe motiv că a fost ratată oportunitatea de a fi create o echipă de politicieni de dreapta care să schimbe soarta municipiului, în bine. Marius Pintilie susţine că USR-ul ar fi obţinut atât câteva mandate în Consiliul Local cât şi funcţii în cadrul Primăriei.

Liderul PNL Paşcani a subliniat că nu intelege refuzul USR şi că îi pare rău de acesta situaţie cu atât mai mult cu cât la nivel naţional între partidele de dreapta au loc astfel de alianţe pentru a câştiga alegerile locale împotriva PSD.

De cealaltă parte reprezentanţii USR au explicat că propunerea PNL Paşcani a fost făcută cu întârziere şi că dacă s-ar fi încheiat o alianţă cei care aveau mai mult de câştigat erau liberalii.
De asemenea ei au subliniat că nu se pot alătura vechii clase politice, că nu vor face alianţa nici cu PSD şi că vor candida pentru functia de primar şi pentru Consiliul Local cu scopul de a gestiona proiecte şi probleme administrative, nu interese personale.

Alte articole