12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

PNL Paşcani, dublu standard privind libertatea de exprimare

Organizatia PNL Paşcani aplica un dublu standard privitor la libertatea de opinie şi informare: criticile la derapajele liberalilor sunt „minciuni şi manipulări” în timp ce criticile aduse opozanţilor politici ar fi „informaţii obiective”. Acesta stranie evaluare reiese dintr-un recent comunicat de presă în care opoziţia neagă că ar fi implicată în publicarea unor anchete jurnalistice la adresa primarului Dumitru Pantazi.

„Deranjat de faptul că cineva îndrăznește să-i pună sub lupa activitate administrativă, trecută și prezentă, domnul primar aduce acuzații nefondate Organizației PNL Pașcani prin aceea că ziarul în care a fost publicată această anchetă ar fi „ziar de casă al PNL”. Dezavuăm ferm aceste acuzații reiterând faptul că relația noastră cu presa este una corectă, bazată pe libertate de opinie și dreptul cetățenilor de a avea acces la informații obiective. Nu l-am văzut pe domnul primar la fel de intransigent atunci când un alt ziar din Pașcani a efectuat o așa zisă anchetă jurnalistică, plină de minciuni și manipulări, la adresa oponentului politic al domniei sale, domnul Marius Pintilie. Mai mult acesta nu a făcut absolut nimic pentru a combate acele minciuni cu toate că funcția pe care o deține îl obliga să aducă la cunoștința opiniei publice informațiile corecte…” se arată în comunicatul trimis de PNL Paşcani

„Minciunile şi manipulările” la care PNL Paşcani face referire sunt de fapt dezvăluirile publicate de BIT TV şi site-ul Jurnalul Regional despre faptul că firmele a doi liberali ocupa în mod abuziv suprafeţe din domeniul public al municipiului Paşcani. Este vorba chiar despre preşedintele organizaţiei locale, Marius Pintilie a cărei firma şi-a extins afacerile pe domeniul public, fără contract de concesiune sau închiriere, şi a edificat construcţii fără autorizaţiile necesare, conform unui raport făcut de o comisie de control a Primăriei în anul 2010 în care apar 33 de societăţi cu astfel de probleme.
Constatările au fost însuşire trei ani mai târziu, de Consiliul Local inclusiv cu votul consilierului Marius Pintilie a cărei firma a achitat folosinţa terenului numai pentru perioada 2010 – 2013.
De asemenea consilierul PNL Constantin Nemtanu şi-a extins magazinul din Piaţa Deal, pe domeniul public, tot fără contract, după ce a cumpărat un chioşc de la un alt comerciant. Cei doi aleşi locali au dat vina pe Primărie că nu a vrut să îi pună în legalitate dar terenurile trebuie eliberate, mai întâi, pentru a putea fi închiriate sau concesionate. Acum, după 9 ani de zile de la întocmirea raportului, Poliţia Locală face verificări şi aplică sancţiuni, la cererea primarului. Organizaţia PNL Paşcani nu a condamnat public aceste abuzuri.

Menţionăm că ziariştii care au îndrăznit să facă aceste dezvăluiri au fost daţi în judecată de consilierii liberali Marius Pintilie şi Claudiu Bodoasca, chiar dacă în comunicatul de presă PNL Paşcani susţine că ar avea o relaţie corectă cu presa locală, „bazată pe libertate de opinie și dreptul cetățenilor de a avea acces la informații obiective”.

De asemenea liderul PNL a interzis accesul ziariştilor incomozi la unele conferinţe de presă iar conducerea organizaţiei a hotărât să boicoteze postul local de televiziune BIT TV, prin neparticiparea, de ani de zile, la emisiunile de dezbateri.

 

IATA COMUNICATUL DE PRESA

 

Ca răspuns la articolul postat ieri de către domnul primar Dumitru Pantazi, dorim să facem următoarele precizări:
Domnul primar Dumitru Pantazi s-a învățat ca atunci când are o problemă, când este acuzat de ceva, să spună că Marius Pintilie e de vină și că opoziția PNL îi pune piedici.
Din reflex, probabil, l-a găsit vinovat pe domnul Marius Pintilie de faptul că el a cumpărat printr-un interpus un spațiu de la Primărie, pentru fiica sa, acțiune ce poate fi asimilată cu o posibilă spălare de bani. Am aflat si noi, ca toti pascanenii, de pe site-ul celor de la NewsPașcani, cum domnul primar Dumitru Pantazi și-a făcut un obicei în a cumpăra spații de la Primărie, prin interpuși, așa cum a procedat și în piața din vale unde a pus mâna pe 160 mp. Tot prin interpuși a cumpărat și societatea Legume S.A. și acum refuză să înapoieze Municipiului Pașcani 50 ha de teren astfel incat cetatenii ce au Titluri de proprietate pe acele terenuri să intre efectiv în posesia lor.
Am observată că, în calitatea sa de Președinte al Comisiei de licitații, domnul primar și-a însușit foarte bine aceste tehnici ilegale de trucare a licitațiilor, tehnici pe care le-a folosit în cazul membrilor familiei sale cât și în favoarea membrilor grupului de interese din care face parte.
Deranjat de faptul că cineva îndrăznește să-i pună sub lupa activitate administrativă, trecută și prezentă, domnul primar aduce acuzații nefondate Organizației PNL Pașcani prin aceea că ziarul în care a fost publicată această anchetă ar fi „ ziar de casă al PNL”. Dezavuăm ferm aceste acuzații reiterând faptul că relația noastră cu presa este una corectă , bazată pe libertate de opinie și dreptul cetățenilor de a avea acces la informații obiective. Nu l-am văzut pe domnul primar la fel de intransigent atunci când un alt ziar din Pașcani a efectuat o așa zisă anchetă jurnalistică, plină de minciuni și manipulări, la adresa oponentului politic al domniei sale, domnul Marius Pintilie. Mai mult acesta nu a făcut absolut nimic pentru a combate acele minciuni cu toate că funcția pe care o deține îl obliga să aducă la cunoștința opiniei publice informațiile corecte.
În încheiere nu putem să nu observăm că domnia sa nu poate ieși din bula pe care și-a creat-o având impresia că Municipiul Pascani este un oraș prosper, plin de investiții și fără probleme, realitatea contrazicându-l zilnic.

24.07.2019 Biroul de Presă PNL Pașcani

Alte articole