17.4 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

Plugușorul de la Lunca prin Pașcani

Plugușorul de la Lunca prin Pașcani

De câteva zile, pe străzile Pașcaniului se aud zurgăli. Urșii sau mascații ne mai amintesc de atmosfera de An Nou. Mult așteptatul Plugușor de la Lunca s-a auzit și el astăzi. Cu bătăile specifice de tobe, tinerii cu vârste între 13 și 17 ani înceracă să țină pe linia de plutire această tradiție. S-au împuținat iar din formație lipseșe flueirașul. Ei merg în aceste zile pe la firme având pregătită și o urătură actualizată vremurilor în care trăim.

Cu o tradiție de peste 40 de ani, Plugușorul de la Lunca Pașcani încă mai umblă pe străzi și aduce emoție și bucurie în sufletele oamenilor. Astăzi, mai fac parte doar 12 adolescenți. Puțini triști, ei spun trag cât pot de mult ca tradiția să nu se piardă și le pare rău că de la an la an, obiceiurile populare din străbuni, nu mai sunt ce erau.

Cetățenii care se aflău astăzi prin oraș s-au oprit pentru a-i admira. Ei spun că paşii de dans și bătutul tobelor îi fac nostalgici și le amintesc de bunici, copilărie și iernile de altădată.

Amintim că mâine, 30 decembrie, are loc Festivalul de datini şi obiceiuri din Pașcani începând cu piațeta Casei de Cultură de la orele 9.30, urmând parada pe strada Ștefan cel Mare până la Primăria Pașcani, de la orele 10.30 apoi Festivalul propriu zis de la orele 11.00.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

SONDAJ DE OPINIE PENTRU DEZVOLTAREA PAȘCANIULUI

  Pășcănenii sunt invitați sa participe la un sondaj de...

INVITATIE LA FESTIVALUL FAMILIEI

Comunicat: INIMO – Dăruieşte şi schimbă cu adevărat viitorul...

Pascaniul deține doar 3,57% din puterea economica a județului

Pascaniul, al doilea municipiu din Iași deține doar 3,57%...

Farmaciile unde se găsesc pastilele de iodura de potasiu

Ministerului Sănătății a publicat lista farmaciilor unde persoanele cu...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow