11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Peste 90.000 de ieşeni vor fi vaccinaţi împotriva gripei

Imunizarea se va face prin intermediul medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi

La Iaşi, campania de vaccinare antigripală gratuită a început cu imunizarea personalului care lucrează în unităţile medico-sanitare. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, Marius Voicescu, la Iaşi au ajuns deja 3.000 de doze de vaccin, care au fost distrubuite în judeţ. În acest sezon, DSP Iaşi a solicitat 93.000 de doze, care vor ajunge în trei tranşe. Vaccinarea se va face prin intermediul medicilor de familie, şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerul Sănătăţii şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Continuarea pe Evenimentul

Alte articole