16.6 C
Paşcani
sâmbătă, septembrie 18, 2021
Array

Persoanele fizice nu vor putea deţine mai mult de 100 ha teren agricol

Persoanele fizice nu vor putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan şi pentru a cumpăra, cetăţenii români sau cei din UE, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să dovedescă că au cunoştinţe în domeniul agricol sau că au activat minim 5 ani în acest sector.

“Este o condiţie pe care trebuia să o punem (experienţa de minim cinci ani – n.r.). Cred că este foarte importantă pentru dezvoltarea agriculturii româneşti. Din păcate, în ultimul timp, solul a fost degradat în anumite zone şi de faptul că nu au existat cunoştinţe suficiente pentru practicarea agriculturii. Pe viitor, cei care vor să lucreze în agricultură trebuie să aibă minime cunoştinţe. Ele nu sunt definite prin acest proiect de lege, vor fi definite ulterior, în urma dezbaterii publice, printr-o hotărâre de guvern cu norme metodologice”, a declarat ieri, după o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. El a arătat că în România cerinţele nu sunt atât de restrictive ca în alte state şi a dat exemplul Franţei, unde o condiţie este să existe studii în agricultură pentru cei care vor să deţină o exploataţie agricolă. De asemenea, persoanele fizice care deţin în proprietate terenuri agricole în România situate în extravilan trebuie să facă dovada că au desfăşurat activităţi agricole pe acestea, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Agriculturii. Legea se va aplica numai persoanelor fizice, cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene. Cetăţeanul unui stat terţ şi apatritul cu domiciliul într-un stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate. Piaţa funciară va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că va fi permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetăţenii din UE. Proiectul de lege mai prevede că terenurile agricole situate în extravilan pe o rază de 10 km de la graniţa României nu pot fi înstrainate prin vânzare-cumpărare decât cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, iar că cele pe care s-au stabilit zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplator, pot fi înstrainate prin vânzare doar cu avizul Ministerului Culturii. Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole din România, situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor persoane fizice, vecinilor persoane fizice, arendaşilor, persoane fizice cu vârsta de până la 40 de ani, care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii unde este situat terenul respectiv, precum şi Statul Român, la preţ şi în condiţii egale, în ordinea stabilită prin prezenta lege. Terenurile agricole cumpărate trebuie să fie utilizate potrivit destinației categoriei de folosință înscrise în sistemul integrat de cadastru şi publicitate imobiliară. Prin excepție se poate schimba categoria de folosință a terenului cumpărat numai din categoria de folosință agricol în altă categorie de folosință agricol.

Sursa BZI

DE LA ACELAȘI AUTOR

ASF a retras autorizația de funcționare a City Insurance. Posesorii RCA, protejați de lege

ASF anunță că a retras autorizația de funcționare a City Insurance S.A., liderul pieței de asigurări din...

Cele mai bizare teorii despre univers: De la Marele Poc la universul holografic. Ar putea fi tot ce știm despre gravitație greșit?

De ce este universul așa cum îl vedem? Oamenii de știință au explorat de-a lungul anilor numeroase...

Cum arăta de fapt Iisus? Cercetătorii au realizat o reconstituire

Iisus este înfățișat în icoane și picturi celebre ca un bărbat cu ten foarte deschis la culoare...

Vaccinarea antigripală începe mai devreme. Cum facem diferența între gripă și Covid-19

Vaccinarea antigripală va începe mai devreme în acest an, anunță autoritățile. Ministerul Sănătății a comandat două milioane de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI