3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Permis italian fals depistat în trafic la Cotnari

Un tânăr a fost prins de poliţiştii ieşeni conducând cu un permis de conducere fals pe drumurile din Cotnari. Acesta a încercat să-i ducă de nas pe oamenii legii cu un permis italian care nu era valabil, el neavând de fapt permis de conducere.

“La data de 24 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău au oprit pentru control, pe DJ 281, în comuna Cotnari, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani. Acesta a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Italia, însă în urma verificărilor efectuate de poliţişti au rezultat suspiciuni privind autenticitatea documentului şi s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere. În cauză  a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole