More

    Veşti bune pentru pensionarii păşcăneni: pensiile vor fi plătite din 11 decembrie

    Array

     

     

     

    Luna aceasta poştaşul bate mai devreme la porţile celor peste 5.000 de pensionari din Pascani, deoarece Poşta Română le va distribui pensiile în avans, astfel încât până în ajunul Crăciunului, banii, peste 57 de miliarde de lei să ajungă la toate persoanele vârstnice. Pensionarii îşi vor primi, în acest an, pensiile aferente lunii decembrie cu trei zile mai devreme, demersul fiind iniţiat în fiecare an pentru ca pensionarii să-şi primească drepturile băneşti înaintea sărbătorilor de iarnă.
    Dată fiind perioada sărbătorilor de iarnă, achitarea plăţilor se va face de către Poşta Român astfel: în perioada 11 – 21 decembrie, poştaşii vor livra sumele de bani la domiciliul beneficiarilor, până la data 28 decembrie, pensiile se ridică de la ghişeele subunităţilor poştale, de către titularii de drepturi avizaţi la domiciliu.
    Şi pensionarii care primesc pensiile pe carduri bancare se vor bucura de bani mai repede. Virarea sumelor pentru beneficiarii care îşi primesc drepturile de pensie sau cele prevăzute de legi cu caracter special prin conturi bancare, se face în intervalul 13-14 decembrie.
    Aşa cum se întâmplă în casa oricărui bun gospodar, fiecare îşi doreşte ca masa de Crăciun să fie cât mai bogată, însă toată lumea se aprovizionează în funcţie de posibilităţile bugetului. Cei care depind doar de banii aduşi de poştaşi sunt vârstnicii păşcăneni, nemaiavând altă sursă de venit, astfel că bucuria banilor aduşi de poştaşi este cu atât mai mare, cu cât au auzit că aceştia vor veni cu câteva zile mai devreme. Aceştia spun că astfel pot să-şi facă din timp cumpărăturile pentru masa de Crăciun şi pe deasupra, au posibilitatea materială de a face un cadou nepoţilor şi persoanelor dragi. ziarulorizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet