4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Pensiile cresc cu 10% începând de azi. Pensia minimă garantată ajunge la 640 de lei

Punctul de pensie creşte, începând de duminică, 1 iulie, cu 10%, de la 1.000 la 1.100 de lei, iar pensia minimă garantată se va majora cu 20%. Anul viitor, punctul de pensie este aşteptat să urce cu 15%, scrie News.ro. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi că, din 1 iulie, punctul de pensie creşte cu 10%.

”Începând cu 1 iulie pensiile românilor se vor majora. Punctul de pensie va creşte cu 10%, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Pensia minimă garantată va creşte cu 23%, de la 520 de lei la 640 de lei”, a spus Dăncilă.

Premierul a afirmat că, tot din 1 iulie, se măresc şi prestaţiile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Programul de guvernare 2018-2020 prevede că, în 2019, punctul de pensie va fi 1.265 lei, iar în 2020 acesta va ajunge la 1.775 lei.

Fostul ministrul al Finanţelor Ionuţ Mişa afirma în august 2017 că deficitul fondului de pensii este estimat să crească la 17,2 miliarde de lei în acest an, de la 14,1 miliarde lei anul trecut.

În luna mai a acestui an, vicepremierul Viorel Ştefan spunea că deficitul la fondul de pensii s-a redus la jumătate faţă de 2016 datorită transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Sursa DIGI 24

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...