16.9 C
Paşcani
vineri, octombrie 7, 2022
Array

Paşi spre normalitate, la bloc. Tot mai multe cereri de înfiinţare a asociaţiilor de proprietari

- Advertisement -

Păşcănenii au început să înţeleagă necesitatea asociaţiilor de proprietari. După încheierea contractelor la apă prin intermediul reprezentanţilor de scară tot mai mulţi păşcăneni vor să fie reînfiinţate asociaţiile de proprietari. Asta deoarece de serviciile publice şi gospodărirea condominiului ar urma să se ocupe administratorul asociaţiei. Până acum au fost depuse la Primărie şase astfel de solicitări în vederea întocmirii dosarelor de înfiinţare a asociaţiilor. Alte şapte asociaţii noi sunt deja funcţionale cu ajutorul Compartimentului de îndrumare al asociaţiilor de proprietari din cadrul Primăriei Paşcani.

Menţionăm că în prezent la Paşcani sunt înregistrate 32 de asociaţii de proprietari. Doar o parte din ele au acceptat să încheie contractile pentru furnizarea apei, în restul cazurilor locatarii fiind nevoiţi să îşi desemneze reprezentanţi de scară. Mai mult, contractele semnate de intermediari sunt provizorii iar noile contracte pot fi încheiate doar cu asociaţiile sau să fie individuale, dar cu îndeplinirea condiţiilor legale.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow